Româncă ucisă în Londra din cauza unei aventuri cu un indian
Criminalul, fostul iubit al victimei, originar din Vaslui, și-a ucis fosta iubită cu zeci de lovituri de cuțit, după ce ar fi prins-o cu patronul unui magazin la care aceasta lucra.
Genu Armeanu, un vasluian în vârstã de 45 ani, este bănuit cã a comis o crimă oribilă în Marea Britanie. Victima este nimeni alta decât o compatrioată de-a sa, Elisabeta Lăcătusu, originară și ea din Vaslui. Cei doi au avut o relatie de dragoste, care s-a încheiat în urmă cu ceva timp. Bărbatul nu a putut să accepte, însă, despărțirea și o voia cu orice chip înapoi. Aflase că Elisabeta își refăcuse viața cu patronul restaurantului la care lucra, un indian potent financiar, iar asta nu-i convenea deloc. Miercuri, când a auzit că acesta a vizitat-o acasă, a înnebunit. Orbit de gelozie, a plecat într-un suflet către casa în care ocuia Elisabeta și a ucis-o cu sânge rece. A înjunghiat-o de zeci de ori în piept și i-a tăiat gâtul. La fața locului a ajuns imediat o ambulanță, însă femeia nu a mai putut fi salvată, relatează vremeanoua.ro.