România e în recesiune!

Ultima actualizare:

    Şomajul e în creştere
Şomajul e în creştere

Ştiam cu toţii c-o ducem prost. Simţim zi de zi în buzunare. De ieri, însă, e oficial! România a reintrat în recesiune, potrivit datelor publicate de Eurostat. Pe scurt, asta înseamnă că şomajul creşte, puterea de cumpărare scade, iar pensiile şi salariile îngheaţă.

Ne aflăm în punctul în care eram în 2008-2010, adică în criză economică. Eurostat (n.r. organismul Comisiei Europene, care se ocupă cu statistica) a publicat, ieri, datele care arată că România a luat-o din nou în jos. Şi asta, pentru că, în ultimele două trimestre, Produsul Intern Brut (n.r. indicatorul care reflectă suma valorii de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final) a scăzut drastic. De fapt, arată Eurostat, este cea mai mare scădere dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, de 1%, comparativ cu primul trimestru din 2014. Culmea e că informaţia privind scăderea PIB a fost dată oficial doar de Eurostat într-un comunicat de presă, Institutul Naţional de Statistică trecând cifrele sub tăcere.

Puterea de cumpărare a românilor scade
Puterea de cumpărare a românilor scade

Una peste alta, e de rău! Şi asta, deoarece recesiunea înseamnă că firmele, companiile şi instituţiile vor fi nevoite să-şi restrângă activitatea pentru a putea supravieţui. Drept urmare, mulţi oameni vor rămâne fără locuri de muncă, altora li se vor micşora salariile, implicit, puterea de cumpărare va scădea, iar pensiile vor îngheţa. 

Pensii şi salarii îngheţate
Pensii şi salarii îngheţate

Un “tablou” cunoscut, pe care speram să nu-l mai vedem, mai ales că aşa ni se promite, de vreo doi ani. 

Specialiştii în economie spun, însă, că acest lucru era de aşteptat, ţinând cont de ce s-a întâmplat în ultimul timp: au fost mărite taxele şi impozitele pentru companii şi consumatori (taxa pe stâlp, taxa pe combustibil), Guvernul nu a realizat veniturile prognozate, investiţiile străine au scăzut şi au fost atrase foarte puţine fonduri europene.

Avem cea mai mare rată anuală a inflaţiei

Nici cu inflaţia nu stăm bine! Tot Eurostat a anunţat că Austria şi România au fost, în luna iulie 2014, ţările cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,7%, respectiv 1,5%). Un nivel mai mult decât dublu faţă de cel înregistrat la nivelul UE 28, unde preţurile au înregistrat o creştere anuală de 0,6%. Pe de altă parte, ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Bulgaria (minus 1,1%), Grecia (minus 0,8%) şi Portugalia (minus 0,7%).

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net