România trimite 8 tone de materiale medicale în Liban

Ultima actualizare:
Exploia din Beirut s-a simțit la distanțe mari de capitala Libanului
Exploia din Beirut s-a simțit la distanțe mari de capitala Libanului

România oferă autorităţilor libaneze circa opt tone de materiale medicale, pentru a fi folosite în gestionarea efectelor exploziei de la Beirut. Materialele vor fi transportate, sâmbătă (8 august), în Liban cu două aeronave C-130 Hercules şi C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române.

”România răspunde apelului de sprijin venit din partea autorităţilor libaneze. Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităţilor libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august”, au transmis, vineri seară, într-un comunicat de presă comun, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Ministerul Apărării Naţionale.Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă. ”Guvernul României, societatea civilă şi reprezentanţii diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forţele Aeriene Române s-au implicat în acest demers şi au pus la dispoziţie două aeronave (C-130 Hercules şi C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile trantamentelor destinate victimelor”, se arată în document. 

De asemenea, două cadre ale IGSU vor însoţi echipajul care va asigura transportul aerian şi vor asigura predarea materialelor medicale către autorităţile responsabile din Liban. Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecţie civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autorităţile în coordonarea forţelor de intervenţie şi a asistenţei internaţionale. Aeronavele Forţelor Aeriene Române urmează să decoleze spre Liban sâmbătă, de pe Baza 90 Otopeni.


    Exploia din Beirut s-a simțit la distanțe mari de capitala Libanuluifoto: EPA-EFE
Exploia din Beirut s-a simțit la distanțe mari de capitala Libanuluifoto: EPA-EFE

154 de morți 5.000 de răniți

Bilanţul victimelor exploziilor care au distrus o mare parte a portului Beirut a crescut la 154 de morţi, a anunţat vineri ministrul libanez al Sănătăţii Hamad Hasan, citat de agenţia oficială libaneză de presă NNA, relatează Reuters, citată de News.ro. Hamad Hasan a anunţat că aproximativ 20% dintre cele 5.000 de persoane rănite în exploziile de marţi au necesitat o spitalizare şi că 120 dintre ele se află într-o stare gravă, potrivit NNA.

Citește și:

Guvernul libanez a decretat stare de urgenţă pentru două săptămâni în Beirut, în urma exploziilor

VIDEO O femeie a născut în mijlocul exploziilor din Beirut. Imaginile incredibile surprinse de soțul ei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net