Să tot înveţi într-o asemenea şcoală! Unde se află cel mai modern liceu din România

Ultima actualizare:

    Aşa arată liceul din VoronaFoto: adevarul.ro
Aşa arată liceul din VoronaFoto: adevarul.ro

Luni, 9 septembrie, sună clopoţelul şi, într-o ţară în care multe şcoli au pereţi scorojiţi şi acoperişuri prin care plouă, comuna Vorona, din Botoşani, oferă un exemplu de normalitate. Liceul Tehnologic ”Ştefan cel Mare şi Sfânt” este unul dintre cele mai moderne din ţară, graţie unei investiţii de milioane de euro. O plăcere să înveţi în asemenea condiţii!

Mii de şcoli nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar mii de elevi vor începe un nou an şcolar fără apă în unităţile de învăţământ. Dar la Vorona, una dintre cele mai bogate comune din judeţul Botoşani, se află o şcoală care poate fi dată drept exemplu. Este vorba despre Liceul Tehnologic ”Ştefan cel Mare şi Sfânt”, considerat un adevărat etalon al învăţământului din mediul rural, din punct de vedere al condiţiilor oferite elevilor. ”Este cel mai modern liceu de la ţară. Are un campus ce oferă condiţii la nivel european, de la masă, cazare şi până la săli de clasă şi laboratoare moderne”, se mândreşte Daniel Lupu, directorul liceului din Vorona.

Directorul Daniel Lupu se laudă cu şcoala pe care o conduce
Directorul Daniel Lupu se laudă cu şcoala pe care o conduce

Unitatea de învăţământ deserveşte trei comune, Corni, Tudora şi Vorona. Are profile tehnologice, alese pentru a oferi o şansă de angajare elevilor din mediul rural, inclusiv şcoală profesională. Până acum trei ani, elevii învăţau în condiţii improprii, într-o clădire veche, din perioada comunistă. În 2016 au fost accesate fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea liceului. Au fost investiţi 6 milioane de euro în realizarea unui campus, iar lucrările au fost terminate în 2017. 

Liceenii au parte de laboratoare performante
Liceenii au parte de laboratoare performante

Acum,  liceul din Vorona dispune de două corpuri mari de clădire, dotate cu săli de clase moderne şi laboratoare de informatică, dotate cu tehnologie nouă, fizică, biologie şi chimie. Totodată, au fost amenajate şi două ateliere destinate practicii pentru elevii de la profesională, la cel mai căutat profil, cel de mecanică agricolă. ”Avem şi colaborări cu agenţi economici, unde elevii fac practică pe tractoare. Sunt foarte mulţi tineri care se angajează după terminarea şcolii”, explică Daniel Lupu pentru adevarul.ro. Pe lângă toate acestea, campusul dispune de o sală de sport modernă, de o cantină şi de un internat. Există chiar şi câteva garsoniere, pentru profesorii navetişti. 

Cantina elevilor
Cantina elevilor

La liceul din Vorona învaţă peste 650 de elevi, mulţi proveniţi din familii nevoiaşe, care caută să înveţe o meserie. Datele statistice arată că promovabilitatea la Bacalaureat în Vorona a crescut cu aproximativ 10%, după modernizarea liceului. ”Sunt rezultate mai bune fiindcă este şi o bază materială mai bună. Încercăm să progresăm de la an la an. Stăm bine în clasamentul liceelor de la ţară din punct de vedere al promovabilităţii”, încheie Daniel Lupu. 

România anului 2019: 300 de şcoli cu toaletă în fundul curţii

  • WC în curte. Daniel Breaz, ministrul interimar al Educaţiei, a vorbit despre situaţia unităţilor de învăţământ care nu au grupuri sanitare. El susţine că numărul şcolilor cu toaletă în curte a scăzut, de la 2.300, câte erau în 2017, la aproximativ 300. Ministrul a adăugat că mai sunt 4.000 de clădiri aparţinând şcolilor care nu au încă autorizaţie de la Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

O realitate dureroasă: WC-uri insalubre
O realitate dureroasă: WC-uri insalubre
  • “Doliu pentru Educaţie”. Elevii din toată ţara vor protesta azi faţă de trimiterea la şcolile profesionale a celor care au luat note mici la Evaluarea Naţională. Consiliul Naţional al Elevilor îi îndeamnă pe toţi elevii să poarte în prima zi de şcoală o banderolă neagră pe braţ. Protestul e intitulat ”Doliu pentru Educaţie”, în urma Ordinului de ministru prin care elevii ce obţin medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională sunt trimişi direct în şcolile profesionale. 
  • Noutate! Patru linii de autobuze şcolare au fost înfiinţate în Capitală pentru a-i transporta pe elevii de la Şcoala 195 (Hamburg), situată în cartierul Titan (sectorul 3). Proiectul-pilot a fost iniţiat de Primăria Capitalei, iar autobuzele STB vor circula în perioada cursurilor, nu şi în vacanţe ori în zilele libere ale elevilor.
  • Rezultate finale. Rata de promovare înregistrată în sesiunea august - septembrie a examenului de Bacalaureat 2019, după soluţionarea contestaţiilor, este de 33,4%, în creştere cu 3,7%, comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut (29,7%), potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net