Scandal la Ateneul Român, din cauza SPP-iștilor lui Iohannis

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Sosirea președintelui României la o repetiţie cu public a produs, miercuri seară, a aglomeraţie de nedescris. După ce şeful statului a intrat în sală, forţele de ordine nu au mai permis accesul publicului înăuntru, pentru că sala se umpluse deja. Nici măcar părinţii artiştilor nu au mai avut voie să intre la spectacol.

Zeci de persoane s-au îmbulzit, miercuri seară, să intre la Ateneul Român ca să participe la un spectacol, unde intrarea a fost liberă, spectacol la care a participat şi Klaus Iohannis. Nu toată lumea a reuşit să intre. Pe afară au rămas părinţii interpreţilor, dar şi oameni care voiau să vadă spectacolul.

"Am şi copiii după mine şi nu merită copiii mei aşa ceva. Dar îmi pare foarte rău, pierd un spectacol al unui dirijor foarte bine cotat", a declarat un bucureştean.

Oamenii au acuzat conducerea că a transformat Ateneul într-o fortăreaţă, din cauza prezenţei lui Klaus Iohannis. "Sala a fost efectiv plină. Plină, plină", a declarat Iohannis.

Directorul Ateneului a explicat că în momentul când sala s-a umplut, accesul celor lăsaţi pe dinafară a fost restricţionat.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri seară, la repetiţia generală, dedicată elevilor şi studenţilor, a spectacolului "Parsifal la Ateneu", realizat de dirijorul Christian Badea. "Un spectacol extraordinar. Sunt impresionat. L-am felicitat pe maestrul Badea. Întreaga orchestră, toţi cei care s-au prezentat astăzi în faţa publicului, tânăr şi entuziast, au avut o performanţă notabilă”, a declarat preşedintele la finalul reprezentaţiei, potrivit news.ro.

Repetiţia generală a durat, la fel ca şi spectacolul, două ore, iar Ateneul Român a fost neîncăpător pentru sutele de oameni care au venit să asiste la unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului. "Christian Badea a făcut posibil accesul tinerilor, în special al copiilor de la liceele de muzică şi arte din Bucureşti şi a studenţilor, intrarea fiind liberă. Când sala s-a umplut, accesul celor rămaşi pe dinafară a fost restricţionat. Sala are în jur de 800 de locuri", a declarat Doru Marin, regizor de scenă al Filarmonicii ”George Enescu”.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
image
actualitate.net
image
actualitate.net