Scandal și îmbrânceli la Primăria Capitalei. Trei polițiști locali, răniți
Trei polițiști locali, care asigurau ordinea în Primăria București, au fost răniți înainte de ședința Consiliului General, în urma unei busculade în care au fost implicați circa 20 de cetățeni și reprezentanți ai societății civile. Aceștia au încercat să intre cu forța în sala de Consiliu, însă reprezentanții primăriei le-au interzis accesul fiindcă nu își anunțaseră participarea.
UPDATE. Firea: „Vom face plângere penală”
Primarul general Gabriela Firea a declarat că primăria va formula plângere penală pentru tragerea la răspundere a celor care i-au rănit pe polițiști. „Domnii și doamnele care au vrut să intre în Primărie i-au lovit pe polițiștii locali, trei dintre ei sunt acum la spital. I-au lovit cu un corp contondent, i-au dat cu capul de pereți și de uși, au făcut un scandal monstru și au intrat cu forța în primărie și cu forța în sala de consiliu general. Vom face plângere penală”, a spus Gabriela Firea.
Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost întreruptă, joi, în urma unui scandal izbucnit după ce poliţiştii locali au împiedicat accesul mai multor cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, care au vrut să intre la şedinţă. În urma scandalului, primarul general, Gabriela Firea, a părăsit şedinţa. La sediul primăriei au sosit un echipaj de Poliţie, dar şi un echipaj SMURD, după ce trei poliţişti locali ar fi fost răniţi în busculadă, informează news.ro.
Scandalul a izbucnit după ce mai multor bucureşteni care au venit să participe la şedinţă le-a fost interzis accesul în sală, la un moment dat creându-se busculadă. Oamenii au fost ţinuţi la uşă peste o oră şi jumătate, timp în care au existat îmbrânceli cu poliţiştii locali şi cu angajaţi ai primăriei.