Se închid teatrele și majoritatea instituțiilor de cultură până la 31 martie
Primăria Generală a Capitalei a decis ca, pâna la sfârșitul lui martie, în Capitală, nu se mai țin spectacolele teatrelor și instituțiilor de cultură din subordinea primăriei. Pe de altă parte, la nivel național s-a luat decizia ca orice activități ce implică mai mult de 100 de persoane vor fi interzise, măsura, valabilă până la 31 martie, vizând implicit activitatea tuturor teatrelor, cinematografelor, muzeelor, etc.
Conform stiri.tvr.ro, printre cele vizate sunt Teatrul de Comedie, Bulandra, Odeon, Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Țăndărică, Teatrul de Revistă, Circul de Stat, dar și muzee și biblioteci. Muzeul Literaturii, unitățile din componența Muzeului Municipiului București, Palatele Brâncovenești, Biblioteca Metropolitană, suspendă evenimentele culturale și vizitele grupurilor de elevi. Muzeul Național de Artă nu va mai face tururi ghidate și ateliere pentru copii. Teatrele și operele naționale din subordinea Ministerului Culturii trebuie să obțină aprobarea direcțiilor de sănătate publică locale ca să-și țină spectacolele. S-au anulat până pe 31 martie și concertele de la Sala Radio. Concertele de la Ateneu nu vor avea loc nici ele în urmărtoarele 2 săptămâni. Corurile de copii Cantus Mundi și-au întrerupt activitatea, iar Concertul extraordinar de Paște al Corului Madrigal se va ține fără public și va transmis radio-tv.
Opera Comică pentru Copii a găsit o alternativă ca să mențină contactul cu publicul. Spectacolele vor fi transmise live online. Tot pentru varianta online a optat și teatrul independent Unteatru. Pe de altă parte, secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgență (DSU), a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că orice activităţi în spaţii închise în care sunt împlicate cel puţin 100 de persoane vor fi interzise. Aceasta implică activitatea tuturor teatrelor, cinematografelor, muzeelor. Măsura este valabilă până pe data de 31 martie, cu posibilitatea de prelugire și se aplică pentru întreaga țară, nu doar pentru București.