Şeful Transelectrica şi-a falsificat diploma de absolvire. Nu a finalizat studiile
Marius Dănuţ Caraşol, preşedinte al Transelectrica, şi-a falsificat diploma de absolvire a facultăţii, deşi nu a finalizat niciodată studiile derulate la Universitatea Politehnica Bucureşti, scrie EduPedu.ro. Astăzi, 19 septembrie, a fost revocat din funcție.
Are o funcție foarte importantă, conduce Transelectrica, gigantul energetic din România, companie listată la Bursă. A fost electrician și a ajuns mare șef, dar este un impostor.
Marius Dănuţ Caraşol, preşedintele Directoratului Transelectrica.ro, scrie atât în CV-ul oficial, cât şi în biografia publicate pe site-ul gigantului energetic pe care îl conduce că „este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti”. Însă diploma este falsă și nu și-a terminat studiile. Astăzi, 19 septembrie, a fost revocat din funcție.
Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost revocat în această dimineață atât din funcția de președinte al companiei, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, au declarat pentru EduPedu.ro surse apropiate ședinței. Decizia a fost luată de către Consiliul de Supraveghere al companiei.
Reprezentanţii Transelectrica susţin că i-au solicitat documentele originale şi verificarea autenticităţii lor. Diploma de absolvire a cursurilor serale la Facultatea de Electrotehnică prezentată de Marius Dănuţ Caraşol este falsă.
Marius Dănuţ Caraşol nu a finalizat studiile
Un răspuns oficial al Universităţii Politehnica din Bucureşti, trimis la solicitarea Edupedu.ro, arată că Marius Dănuţ Caraşol nu a finalizat studiile.
Drept urmare, diploma de absolvire a UPB prezentată de Marius Dănuţ Caraşol este una falsă. Sursele Edupedu.ro susţin că Caraşol ar fi urmat cursurile universităţii, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.
Răspunsul UPB arată: „Diploma cu seria D, nr. 0286614, din 2005, nu a fost eliberată de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), Facultatea de Electrotehnică. Persoana menţionată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”. Contactat şi întrebat de Edupedu.ro dacă a absolvit Politehnica din Bucureşti, aşa cum scrie în CV-ul său public, Marius Dănuţ Caraşol a răspuns: „Nu pot să vorbesc, mulţumesc mult”. El a motivat că este într-o şedinţă. Marius Dănuţ Caraşol a fost numit preşedinte la Transelectrica S.A. la sfârşitul anului trecut, în 21 decembrie. Mandatul i-a fost reînnoit în luna iunie 2019, pentru o perioadă de şase luni. Marius Dănuţ Caraşol îşi ţine la secret salariul încasat din funcţia de preşedinte directorat la Transelectrica. Acesta este ascuns în declaraţia de avere.
Citește și:
Ecaterina Andronescu a fost revocată din funcție. Interimar va fi Daniel Breaz
Ce explicații are Ministerul Educației pentru că i-a recunoscut diploma chirurgului cu 8 clase