A murit Attila Verestoy. Senatorul UDMR avea 63 de ani
Senatorul UDMR Verestoy Attila a murit, la vârsta de 63 de ani, el urmând a împlini 64 de ani pe data de 3 martie. Verestoy Attila a candidat pe prima poziţie a listei UDMR pentru Senat în Harghita şi a obţinut mandatul la distribuirea directă, după ce Uniunea a obţinut în judeţ un scor de 85,3%.
Verestoy Attila suferea de cancer şi se afla de ceva timp la Viena, unde era tratat de către medici. Attila a fost singurul parlamentar aflat în funcție încă din anul 1990. El se afla la al 8-lea mandat de senator. În anul 2011, a suferit un accident de mașină destul de grav, în urma căruia mai multe oase i-au fost fracturate. Ca urmare a accidentului, senatorul UDMR a rămas cu un handicap la picior și mergea cu ajutorul unui baston.
A intrat în Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională (un fel de Parlament la acea vreme) în februarie 1990 pe post de şef al Departamentului Minorităţi. Senatorul a fost căsătorit şi a avut un băiat, Attila Verestóy Jr, în vârstă de 40 de ani.
În 1992, când se formează primul Parlament bicameral post-revoluţie, bazat pe Constituţia din 1991, Verestoy devenea senator de Harghita. Şi-a păstrat mandatul în toate alegerile şi peste toate vremurile până în ultima clipă de viaţă.
În anii 90, revista Academia Cațavencu îi dăduse supranumele "Drujba lui Dumnezeu", pentru că provenea dintr-un bazin electoral în care principala afacere era tăierea pădurilor din Harghita și exportarea buștenilor sau a cherestelei în ţări precum Austria şi Ungaria. Politicienii UDMR au fost ironizaţi, în mai multe rânduri, din cauza faptului că principalul subiect care prezenta interes în Parlament era reprezentat de vota de cherestea care putea fi exportată.
Potrivit ultimei declaraţii de avere făcute publice, Verestoy Attila deţinea mai multe suprafeţe de teren în Bucureşti, Harghita şi Ilfov, două case în Ilfov, respectiv Cristuru Secuiesc, un apartament în Odorheiu Secuiesc şi alte două în Bucureşti. De asemenea, senatorul UDMR are un autoturism BMV X3 şi un altul Audi S8, o colecţie de bijuterii estimată la 58.000 Euro şi o colecţie de tablouri evaluată la aproximativ 25.000 Euro.