Serial Click! Meserii care mor: Gheorghe Mița a cusut costume pentru mari actori

Ultima actualizare:
Ion Dichiseanu mai trece şi acum pe la atelierul meşterului Miţa
Ion Dichiseanu mai trece şi acum pe la atelierul meşterului Miţa

Cândva, să ştii un croitor bun era un pont împărtăşit doar prietenilor apropiaţi. Astăzi eşti norocos dacă ştii un croitor. Oricum ar fi el. La 76 de ani, Gheorghe Miţa e din „osul” vechilor croitori. Al celor care, după ce-şi termină treaba, stai şi te gândeşti că totuşi, măcar uneori, şi haina îl face pe om.

Deşi vârsta şi-a făcut loc pe chipul lui, Gheorghe Miţa încă lucrează ca-n tinereţe. De fapt, ar lucra, de ar mai fi clienţi şi comenzi ca pe vremuri. Tulcean „de pământ”, meşterul Miţa s-a „întâlnit” cu croitoria pe când avea 14 ani.

”Un văr avea magazinul de croi-torie chiar peste drum de casa noastră. Am ucenicit acolo timp de 6 ani”, spune bărbatul, în timp ce strânge uşor foarfeca mare de croitorie. Cum în anii ‘50 s-a înfiinţat UCECOM, adică Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – sau, pe scurt, „Cooperaţia” – în 1962 a făcut pasul spre ea, ajungând la Cooperativa „Viitorul” din Babadag. 

Jean Constantin era cel mai glumeţ dintre clienţii celebri
Jean Constantin era cel mai glumeţ dintre clienţii celebri

„Nu mi-am pus problema să fac altceva. Era o meserie bună şi m-am ţinut de ea”, spune meşterul, privindu-mă peste ochelari. După şapte ani s-a mutat în Brăila, apoi, după alţi şapte, ajungea în Bucureşti, la Cooperativa „Drum Nou”.

Era 1976. Dar şi acum lucrează la aceeaşi cooperativă ce poartă acelaşi nume ca acum 40 de ani. S-a mutat prin toată Capitala cu punctul de lucru, de lângă Sala Palatului la Buzeşti şi de la Piaţa Matache, aici, pe Calea Moşilor, la doi paşi de Bd. Carol I, unde e din 1984. Dar şef de unitate a devenit devreme, încă de la Brăila.

Pentru Radu Beligan, croitorul a creat inclusiv costumaţia pentru piesele de teatru
Pentru Radu Beligan, croitorul a creat inclusiv costumaţia pentru piesele de teatru

„Eh, înainte se îmbrăca lumea altfel, domnule. Mai elegant, mai frumos. Purta costume şi pe stradă, nu ca acum, doar la evenimente. Acum se poartă iţari, nu pantaloni”, spune resemnat domnul Miţa. În vremurile acelea, bune pentru croitorie şi croitori, făcea şi 50 costume pe lună. Acum abia de se adună, în lunile foarte bune, spre 7-8. 

Se mândreşte că a lucrat şi pentru personalităţi artistice ca Radu Beligan, Nicu Constantin, Jean Constantin, Ion Dichiseanu. Dar şi pentru senatori, deputaţi sau directori de întreprinderi.

„Domnul Dichiseanu mai trece şi acum. Domnul Beligan venea destul de des, că stătea aproape, aici, pe Spătarului. I-am făcut haine inclusiv pentru piese de teatru. Era pretenţios, dar eu îmi făceam treaba şi ieşea bine mereu. Dar cei mai simpatici tot Nicu şi Jean Constantin erau”, spune domnul Miţa.


    Pentru Radu Beligan, croitorul a creat inclusiv costumaţia pentru piesele de teatru
Pentru Radu Beligan, croitorul a creat inclusiv costumaţia pentru piesele de teatru

Pentru el moda clasică rămâne nemuritoare: „Să ştii că pantalonul trebuie să ”pice” pe şiret, cât să-l acopere, „venind” până unde începe tocul pantofului ori manşeta cămăşii să iasă cam un centimetru jumătate de sub haina costumului. Astea-s detalii clasice, dar câţi le mai ştiu?”. Pe meşterul Miţa îl las cu bătrâna maşină de cusut poloneză. Se spune că moda vine şi trece ori că, periodic, se repetă. Meseriaşii, nu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net