Sfânta Corona, muceniţa care poartă numele virusului

Ultima actualizare:

    Muceniţa a fost  omorâtă violent  când avea  doar 16 ani
Muceniţa a fost omorâtă violent când avea doar 16 ani

Sfânta Corona este o muceniţă din secolul al II-lea şi este cinstită mai ales de către romano-catolici, dar şi de ortodocşi. În Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ea se sărbătoreşte la data de 11 noiembrie, sub numele de ”Ştefanida”.

Oricum, ambele nume înseamnă acelaşi lucru: Corona – în latină sau Ştefanida – în greacă au semnificaţia de coroană potrivit basilica.ro.Sfânta Muceniţă Corona sau Ştefaniţa este considerată izbăvitoare de molime, dar şi ocrotitoarea oficială a măcelarilor, a tăietorilor de lemne şi a vânătorilor de comori. A trăit în secolul al II-lea şi a fost martirizată împreună cu Sfântul Victor, pe teritoriul actual al Siriei, în timpul împăratului roman Marc Aureliu. Sfânta Corona avea doar 16 ani în momentul primirii martiriului. Moartea sfintei a fost cumplită, trupul i-a fost dezmembrat. A fost legată de doi copaci aplecaţi, care, fiind apoi eliberaţi, au rupt corpul tinerei în două.

Potrivit sursei citate, din secolul al IX-lea, moaştele celor doi mucenici se află în localitatea Anzu din nordul Italiei. Fragmente din aceste sfinte moaşte au fost duse de împăratul Otto al III-lea la Aachen, în anul 997, unde au fost păstrate într-un mormânt de sub o lespede de piatră, în catedrala oraşului, până în 1911-1912, când au fost aşezate într-o raclă confecţionată din aur, bronz şi fildeş.


    Sfânta Corona dă şi numele  unui oraş din Austria,  Sankt Corona am Wechsel
Sfânta Corona dă şi numele unui oraş din Austria, Sankt Corona am Wechsel

Sfânta Corona dă şi numele unui oraş din Austria, Sankt Corona am Wechsel, iar aici localnicii spun că de-a lungul veacurilor a vindecat boli infecţioase. ”La început ne-am amuzat când am văzut că a apărut un virus cu acelaşi nume ca al satului, dar glumele au încetat după ce epidemia a devenit foarte gravă”, a povestit şi Michael Gruber, primarul staţiunii montane situată la o oră de mers cu maşina la sud de Viena. Situată la poalele Muntelui Kampstein, la 844 metri peste nivelul mării, staţiunea cu mai puţin de patru sute de locuitori trăieşte în special de pe urma turismului ecologic.

”Oamenii din micul oraş austriac obişnuiau să se roage muceniţei în vremuri dificile, inclusiv pentru protecţia comunităţii de boli contagioase”, a declarat pentru dw.com, Daniela Lövenich, purtătoarea de cuvânt a Catedralei din Aachen. Ea a recunoscut că la moaştele sfintei din catedrala din Aachen sunt acum mai mulţi pelerini decât înainte de pandemie, după ce presa a făcut celebră similitudinea dintre numele sfintei şi virusul ucigaş. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net