Sfântul Matei. Tradiții. Obiceiuri. Ce nu ai voie sa faci azi

Ultima actualizare:

    Sfântul Matei a fost unul dintre cei mai iubiți Apostoli ai lui IsusSursa foto: crestinortodox.ro
Sfântul Matei a fost unul dintre cei mai iubiți Apostoli ai lui IsusSursa foto: crestinortodox.ro

Sfântul Matei este sărbătorit în fiecare an la 16 noiembrie, iar în această zi se spun rugăciuni și se păstrează anumite obiceiuri și tradiții. Tot azi poți trimite mesaje de la mulți ani celor care-și serbează onomastica.

Cine a fost Sfântul Matei 

Sfântul Matei a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Isus Hristos și autorul primei Evanghelii. Înainte însă, el a fost vameș în Capernaum și se numea Levi. Ocupația sa ca vameș sau colector de taxe arată că el era instruit, știa să citească și să scrie. Nu se știe dacă era sau nu căsătorit, scrie creștinordodox.ro. Matei a scris prima Evanghelie a Mântuitorului în limba aramaică, iar apoi a tradus-o și în limba greacă denumind-o „Cartea neamului lui Iisus Hristos".

Legenda Sfântului Matei

Potrivit Traditiei, Sfantul Evanghelist Matei a fost ars pe rug de credincioși, în Etiopia. Însă, înainte de asta, el a predicat Evanghelia în mijlocul unui trib de canibali din cetatea Mirmeniei. Însă, conducatorul tribului, pe nume Flavian, a considerat ca Sfantul Matei este un vrajitor si a hotarat sa il dea pe mana „chinuitorilor”. Dupa ce a fost supus la multe chinuri, Sfantul Matei a iesit din toate nevatamat. Sfantul Matei a trecut la cele vesnice in vreme ce se ruga. Flavian a luat trupul Sfantului Matei si l-a asezat intr-un sicriu de fier. Inainte de a-l arunca in mare, a spus: "Daca Cel ce l-a pazit pe Matei intreg in foc, il va pazi pe el si de innec, apoi cu adevarat Acela este Dumnezeu si Aceluia ne vom inchina, lasand pe toti zeii nostri, care n-au putut sa se izbaveasca de arderea focului" (Vietile sfintilor pe noiembrie, p. 299-300). A doua zi moastele sale erau scoase din apa de episcopul Platon dupa o descoperire dumnezeiasca in vis. In urma acestei minuni, multi s-au botezat, parasind credinta in idoli si caindu-se pentru uciderea facuta. Flavian s-a botezat cel dintai, primind numele de Matei. "Apoi a fost invrednicit randuielii preotesti de catre Sfantul Platon episcopul. Iar dupa trei ani, murind episcopul, Sfantul Matei s-a aratat in vedenie preotului Matei, celui ce-si lasase domnia si l-a sfatuit sa primeasca scaunul episcopal, dupa fericitul Platon"

Se spune că fetele obişnuiau să meargă la fântâna din mijlocul satului. Dacă atunci cântau cocoşii, acestea aprindeau o lumânare şi o puneau pe marginea fântânii. Fetelor cuminți li se arătau în vis chipul viitorului soţ.

O altă tradiţie mai spune că, dacă femeile erau gospodine în această zi de sărbătoare şi dacă lucrau până la amiază, atunci acestea aveau spor în casă, în anul ce vine.

Ce rugăciune spunem de Sfântul Matei

„O, mărite Sfinte Apostol Matei, în Evanghelia ta îl prezinti pe Iisus ca pe mult-aşteptatul Mesia care a împlinit profeţia Vechiului Legământ şi ca noul Făcător de Lege care a fondat Biserica Noului Legământ. Obţine pentru noi harul de a-l vedea pe Iisus trăind în Biserica sa şi de a-i urma învăţăturile în viaţa noastră pământeană, spre a trăi împreună cu El pentru veşnicie în rai. Amin“.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net