Și-a filmat propria moarte! O româncă a murit la volan, în Italia
O româncă de 25 de ani și-a pierdut viața în Italia, în timp ce gonea pe Autostrada 1 din provincia Bologna. Tânăra rula cu 170 km/h la bordul mașinii sale și a intrat în plin într-un Jeep. Polițiștii spun că femeia tocmai filma cu telefonul kilometrajul pentru a surprinde viteza amețitoare cu care se deplasa.
Ana Maria Ahmeti circula cu o viteză mult peste cea legală. Ea a pierdut controlul volanului în timp ce filma cu telefonul mobil bordul mașinii pentru a surprinde viteza cu care rula. În apropiere de Crespellano ea nu a mai putut controla mașina și a intrat în coliziune cu un Jeep, scrise presa din Peninsulă, citată de b1tv.ro. Mașina ei s-a răsturnat și nu a mai avut nici o șansă să scape cu viață. În mașina distrusă a Anei Maria Ahmeti, poliţiştii au găsit telefonul mobil. În galeria mobilului ea salvase unu videoclip de aproape un minut, făcut chiar înainte de accident. Se pare că tânăra filmase tocmai bordul maşinii care arăta viteza de 170 de kilometri pe oră. Românca mergea în vizită la părinții ei. Polițiștii nu înțeleg actul ei de teribilism.