Rudele oamenilor aflaţi în carantină sunt disperate: «Sper să nu-l ţină mult izolat, că avem nuntă»

Ultima actualizare:

    Rudele celor aflați în carantină  vin la hotelul pus la  dispoziție de Primărie
Rudele celor aflați în carantină vin la hotelul pus la dispoziție de Primărie

Un hotel de două stele din Piteşti a devenit centru de carantină. Acum aici “se relaxează” 50 de persoane. Reporterii “Adevărul” au stat mai bine de două ore în zonă şi au vorbit cu rudele oamenilor aflaţi în carantină. Nu au dorit să îşi dea numele şi să fie fotografiate, dar ne-au povestit dramele prin care trec de câteva zile. “Sunt închişi ca la puşcărie. Sau mai rău, parcă am fi în război”, spune o femeie care nu a apucat să-şi vadă soţul de când a venit în ţară.

Fost cămin al Colegiului Economic din oraş, transformat de Primărie în hotel de două stele pentru delegaţii, centrul de carantină se află în faţa Judecătoriei Piteşti, la câţiva paşi de Spitalul de Pediatrie şi la vreo două sute de paşi de cimitir. Rudele pacienţilor, toţi din Argeş, vin în special dimineaţa până în ora 11. Cer relaţii de la cei trei poliţişti locali cu măşti pe faţă şi care nu lasă pe nimeni să intre în curtea centrului de carantină. O femeie i-a adus soţului său un joc de table, cu cutia vizibil uzată, şi mai multe ziare. „Doamnă, nu se poate”, îi spune amabil unul dintre poliţişti. „Păi da o să se plictisească cu carantina asta de paişpe zile”, îi răspunde doamna, cu un vag aer de revoltă. „Asta e...”, vine replica poliţistului. „Of, nici măcar când i-a adus cu microbuzili nu l-am văzut... Bine măcar că ne lasă să vorbim la telefon”, mai adaugă doamna, parcă pentru a se consola cu situaţia, după care intră în vorbă şi cu alte rude de pacienţi care stau la poartă. 

"Nu ştiu cum naiba a apărut nebunia asta cu viruşii"

O doamnă de peste 50 de ani ce se depărtează cu paşi înceţi de poarta centrului de carantină povesteşte: „La ce panică e la noi în comună că vine oronavirusu’, vă daţi seama că zice lumea că cine ştie ce oi avea şi io, dacă am bărbatu’ în carantină... Da’ bărbatu’ meu e sănătos, vorbii cu el acu vreo juma de oră, zice că n-are nimic, i-a făcut ăştia de aici şi analize. Ar trebui să-i dea drumu mai devreme dacă vede doctorii că e bine, aşa zic şi eu...”, îmi spune doamna Elisabeta, care locuieşte într-o comună limitrofă a Piteştiului. Soţul ei lucrează ca tâmplar în Italia, la Florenţa, din iulie 2019. „Îi dădeau ăia 1.400 de euro pe lună, plus masă şi casă. Era bine, vă daţi seama...

Poliţişti locali  cu măşti păzesc  intrarea
Poliţişti locali cu măşti păzesc intrarea

În România, ultimu’ loc de muncă a fost la o fabrică de mobilă mai mică, acolo primea 1.900 lei şi bonuri. Nu ne descurcam cu banii ăia... Nu ştiu cum naiba a apărut nebunia asta cu viruşii. Da bărbatu’ meu e un om zdravăn, o dată doar a răcit în viaţa lui. Nu cred că are coronavirus din ăla. Ce, acuma toţi care stă în Italia are viruşi?”, spune femeia pentru Adevarul.ro. Ea are acasă doi băieţi, unul de 18 ani şi altul de 11 ani.

"În toamnă avem nunta, am dat avans la formație"

Andrada are 22 de ani, e studentă la Piteşti, iar prietenul său, aflat în carantină, lucra de mai bine de trei luni ca barman la un hotel din Torino: „M-a sunat la vreo două ore după ce a intrat în ţară să-mi zică... Când mi-a spus că-l bagă în carantină, parcă mi-a dat cineva cu parul în cap... El e bine, aşa, vorbim la telefon de cinci-şase ori pe zi. Mâncarea o primesc de la o firmă de catering din Piteşti, mi-a zis că e un tip de la ISU care preia mâncarea din holul de la hotel şi o lasă la uşa fiecărei camere. Condiţiile sunt OK, din ce mi-a zis. Sper să fie bine, până acum au ieşit în regulă analizele”. Andrada îmi mai spune că în septembrie are nunta. „Sper să nu-l ţină mult în carantină sau să apară alte belele, vă daţi seama, avem şi noi nunta peste o jumătate de an, am dat deja invitaţii şi avans la formaţie... Mi-e dor de el, de când e în Italia vorbim doar pe Whatsapp”. Cei doi sunt împreună de trei ani şi jumătate şi s-au cunoscut la o petrecere la căminul Universităţii din Piteşti. De atunci sunt nedespărţiţi. „Sper să treacă repede toată nebunia asta... E un stres teribil. Nici nu am mai dormit în ultimele zile, e greu...”, mai spune Andrada, după care se îndepărtează oftând cu putere.

Citește și:

Coronavirus România. Ce presupune scenariul 3 de luptă cu Covid-19

EXCLUSIV Medicii și asistenții școlari, aruncați în lupta cu coronavirusul.”E ordin pe unitate”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net