SPP-ist de 31 de ani s-a înecat la Olimp, lângă plaja președintelui Traian Băsescu
Credea că este mai puternic decât valurile şi curenţii din Marea Neagră. S-a aruncat pentru o baie, pe plaja dintre Neptun şi olimp, dar curenţii l-au tras la fund. Medicii nu l-au putut salva pe SPP-istul din escorta ministrului agriculturii. familia îl va lua azi de la morgă.
Bărbatul de 31 de ani din județul Prahova venise în concediu cu soția la una dintre vilele de protocol din stațiunea Neptun, scrie reporterntv.ro.
În ciuda valurilor mari, luni după-amiază, s-a aventurat în mare, pe plaja dintre Neptun și Olimp. A vrut se pare să înoate între două geamanduri, dar curenții l-au tras la fund. Când nu l-a mai văzut, soția lui a cerut disperată ajutor la 112.
Martorii povestesc că bărbatul de 31 de ani se scălda în zona vilei de protocol a președintelui Traian Băsescu.
Patru scafandri, șase salvamari și polițiști de frontieră l-au căutat mai bine de o oră până l-au găsit.
„L-am găsit la circa 30 de metri de mal. Erau curenții foarte puternici, vizibilitate foarte scăzută“, a spus cpt. Marian Ciulei, scafandru ISU Dobrogea, citat de reporterntv.ro.
Din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru a-l readuce la viață.
La locul tragediei, mai mulți turiști spuneau că l-au mai văzut pe tânărul SPP-ist la plajă și că știau că locuia într-una dintre vilele de protocol din Neptun.
De altfel, la locul tragediei s-au adunat mai mulți anhajați ai SPP îmbrăcați civil. Se pare că victima făcea parte din garda vicepremierului Daniel Constantin.
Astăzi, familia îi va putea ridica trupul neînsufleţit de la morgă.