Tablourile-licurici aduc 80.000 $ pe lună
Un tânăr din Râşnov şi-a transformat pasiunea pentru artă într-o afacere de sute de mii de euro. A deschis o mică fabrică în care lucrează 13 angajaţi. Aici se produc tablourile-licurici.
Cine ar fi crezut că o afacere cu tablouri care luminează pe întuneric ar avea succes? Ei bine iată o idee inovatoare care a adus deja o grămadă de bani unui tânăr din Râşnov, judeţul Braşov. “Tablourile se încarcă la lumina soarelui pentru doar câteva minute, după care luminează toată noaptea”, îşi începe povestirea Emil Grecu, patronul fabricii. Dar ca să ajungă în casele oamenilor, tablourile trec printr-un adevărat proces de producţie, care începe în camera de printat. Aici totul e simplu şi fără secrete. În schimb, la pasul următor intervine “magia”.
După ce sunt printate, tablourile ajung în camera magică, aşa cum îi spun angajaţii. Obiectele de artă sunt stropite cu o substanţă specială, ţinută bineînţeles în mare secret. Tablourile se lasă la uscat pentru 40 de minute. Dar pentru ca un tablou să prindă contur, munca nu se termină aici. Urmează înrămarea. Doi angajaţi montează peste o sută de rame în fiecare zi, iar acestea ajung în zona de ansamblare. În câteva minute, tabloul e înrămat şi gata pentru livrare.Din fabrica de la Raşnov pleacă mii de tablouri, în fiecare lună, către clienţi din toată lumea. Emil Grecu nu s-a aşteptat niciodată ca mica lui afacere să aibă aşa un succes. Numai către clienţii din SUA, fabrica vinde tablouri de peste 80.000 de dolari, în fiecare lună.
“Oamenii sunt încântaţi de ideea unor tablouri care luminează noaptea şi de aceea are aşa succes afacerea”, îşi explică el boomul comenzilor. Emil a început afacerea în Bucureşti, dar pentru că s-a săturat de Capitală, a decis să se mute cu familia la munte. În Râşnov, fabrica funcţionează doar de anul trecut.