Tânăr agresat de polițiști în Capitală. Ce spun oamenii legii

Ultima actualizare:

    Tânărul a fost lovit cu piciorul când era deja la pământ (captură: Digi24)
Tânărul a fost lovit cu piciorul când era deja la pământ (captură: Digi24)

Un tânăr din Capitală, care alerga gol pe un bulevard central din oraș, a fost încătușat de polițiști azi dimineață. Un martor care a văzut mare parte din scenă susține că tânărul a fost încătușat, bătut și stropit cu apă de oamenii legii. Poliția Capitalei a reacționat cu un comunicat de presă în care explică în ce a constat intervenția de luni dimineață.

Imagini de la intervenția oamenilor legii au apărut în mediul online în această dimineață, grație unei camere de luat vederi amplasate într-un autoturism care se deplasa pe Bd. Unirii. Pe filmuleț nu se vede de ce a fost încătușat tânărul, nici dacă acesta e agresiv. Însă, camera de luat vederi a surprins momentul în care tânărul e lovit, chiar și când e încătușat, și stropit cu apă. Un martor la eveniment a povestit pe Facebook că a fost deranjat de modul în care polițiștii s-au comportat cu acel tânăr.La aflarea veștii și după ce au văzut filmarea, oficialii Poliției Capitalei au declarat că oamenii legii s-au prezentat la locul cu pricina în urma unei sesizări la 112. „În dimineaţa de 06.06.2016, la ora 04.15, prin sistemul 112, a fost formulat un apel prin care se sesiza că un bărbat dezbrăcat complet aleargă pe bulevardul Unirii, printre maşini şi are şi un comportament agresiv. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiilor 10 şi 11, care au reuşit imobilizarea acestuia şi au solicitat sprijin din partea Serviciului de Ambulanţă, bărbatul fiind transportat la un spital clinic specializat în boli neuropsihice”, ne-au spus reprezentanții Biroului de Presă al Poliției Capitalei.Aceștia au declarat că polițiștii au fost nevoiți să folosească forța întrucât tânărul devenise agresiv. „Pentru imobilizarea bărbatului, care se manifesta agresiv atât faţă de poliţişti cât şi faţă de propria persoană, s-a impus folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare, acesta fiind încătuşat. Ulterior prezentării la camera de gardă a unităţii sanitare de specialitate, medicii au decis internarea de urgenţă a bărbatului din cauza agresivităţii extreme pe care acesta o manifesta”, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei.

În ciuda acestui fapt, pentru eliminarea oricăror suspiciuni, Poliția va demara o anchetă internă pentru a stabili dacă echipajul a intervenit conform legii și procedurilor interne.

În această imagine se poate vedea cum un polițist toarnă o sticlă cu apă pe o persoană care caută refugiu în fața unei dubițe (Digi24)
În această imagine se poate vedea cum un polițist toarnă o sticlă cu apă pe o persoană care caută refugiu în fața unei dubițe (Digi24)

Iată imaginile surprinse de camera amplasată în autotursim

Iată mai jos mărturia unui martor care a asistat la scena în care tânărul a fost agresat.

„Mă deplasam din zona Unirii spre Piaţa Alba Iulia. În timp ce mă apropiam de semaforul de la intersecţia Bulevardului Unirii cu Bulevardul Mircea Vodă am sesizat ca erau mai multe maşini de poliţie oprite. Ceea ce mi-a atras atenţia era faptul că o persoană era ghemuită pe trotuar şi unul dintre poliţişti aparent fie o loveşte, fie cel puţin o împinge din spate cu piciorul. Am asistat la nişte scene aş putea spune de coşmar sau cel puţin mai rar întâlnite. Chiar m-a deranjat profund modul în care poliţia a tratat o persoană care era deja încătuşată. Chiar dacă opunea rezistenţă modul în care bătaia de joc la care era supusă persoana respectivă aş putea spune că m-a şocat.

Persoana era încătuşată la picioare, se poate vedea destul de clar din imagini ca nici nu putea să fugă. La un moment dat a plecat din zona de pe trotuar şi a ajuns în zona din mijlocul intersecţiei. Era încătuşată şi la picioare si la mâini, complet dezbrăcată. Prezenta şi urme de sânge, cel puţin pe partea din spate. Poliţiştii fie în stropeau cu apă, turnau sticle de apă pe el şi la un moment dat l-au luat de la cătuşele de la picioare şi de mâini cu capul în jos şi l-au agăţat efectiv ca pe un animal de un stâlpişor de pe trotuar”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net