Te plătesc să te faci patron
Eşti şomer sau pur şi simplu te-ai săturat să munceşti pentru alţii? Ei bine, asta este şansa ta să devii patron. Europa îţi dă bani ca să-ţi finanţezi o afacere.
Nu este o glumă, ci pură realitate. Nu vii cu bani de acasă ca să începi o afacere. Dimpotrivă! Primeşti mulţi bani. Vorbim despre 40.000 de euro pe care nu trebuie să-i dai înapoi. Suma este pusă la bătaie ca să te sprijine în noua ta îndeletnicire.
105 milioane de euro, puşi la bătaie
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat, spre consultare publică, Ghidul Programului „România Start-Up Plus” în valoare de 105 milioane euro din alocarea aferentă Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, care are obiective stimularea antreprenoriatului şi crearea de locuri de muncă.
Şomerii şi salariaţii pot intra în program
Şomerii sau salariaţii care vor să intre în afaceri pot primi o finanţare nerambursabilă de până la 40.000 de euro pentru investiţii, bani europeni. Pe lângă suma frumuşică, cei care vor intra în program vor primi îndrumare şi consiliere.
Ce paşi trebuie se urmezi
Banii nu se dau oricum, ci pe baza unor idei viabile, transpuse în proiecte, care se depun începând cu 15 august. Va fi ales un număr de proiecte care să se încadreze în suma de 105 milioane euro. Beneficiarii finali - românii care vor să facă afaceri – nu vor putea lua direct banii europeni. Va trebui ca ei să se înscrie şi să fie selectaţi în cadrul unor proiecte europene mari care vor fi derulate şi administrate de entităţi cum sunt instituţiile de stat sau organizaţiile non-guvernamentale. Practic, nu antreprenorii ca persoane fizice vor primi granturile, ci firmele pe care ei le înfiinţează.Odată proiectele selectate, în perioada 1 octombrie - 30 decembrie, vor fi evaluate;În perioada 15 august - 30 octombrie, ONG-urile şi instituţiile care vor derula proiectele europene de stimulare a antreprenoriatului vor depune în aplicaţia electronică MySMIS, cererile de finanţare şi propunerile de proiecte europene;În perioada 1 octombrie - 30 decembrie, sunt evaluate şi selectate proiectele depuse de organizaţii, pentru că şi ele au dreptul să participe la program;În perioada 1 ianuarie 2017 - 30 decembrie 2019, organizaţiile trebuie să-şi deruleze proiectele mari (de până la 5 milioane de euro) de stimulare a antreprenoriatului în România. Abia aici se poate ajunge, în sfârşit, la beneficiarii finali sau grupurile-ţintă, adică românii care vor să se apuce de afaceri;Organizaţiile care le derulează ar trebui să-şi anunţe cât mai bine proiectele şi să atragă şi să selecteze români care vor să facă afaceri;Antreprenorii – aspiranţi sunt incluşi în tot felul de cursuri, sunt îndrumaţi să-şi deschidă firme, sunt învăţaţi să facă afaceri, să caute profitul etc.Românii selectaţi pentru a face afaceri cu bani europeni de până la 40.000 de euro vor primi aceste granturi în două tranşe:În momentul semnării contractului cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul patron primeşte o subvenţie de 24.000 euro, care reprezintă prima tranşă de finanţare.A doua tranşă, de 16.000 euro, va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu jumătate din valoarea primei tranşe.
Condiţii de înscriere
Nu se pot înscrie în program şomeri cu vârsta între 16 - 24 ani şi nici cei care au fost condamnaţi penal în ultimii trei ani;Au acces întreprinderile individuale şi familiale care-şi desfăşoară activitatea în România, nu sunt în insolvenţă, nu înregistrează datorii publice şi şi-au plătit la timp taxele, sunt direct responsabile de pregătirea şi implementarea proiectului şi nu acţionează ca intermediari.