Teste ADN pentru militarii morți în elicopterul prăbușit
Trupurile celor opt militari morți în urma prăbușirii elicopterului la Sibiu au ars atât de tare încât nu pot fi recunoscute.
Pentru a ști exact cine sunt ei, procurorul şef al Parchetului Militar Cluj, Viorel Siserman, a dispus efectuarea testelor ADN, fiind luate probe de la rude. Până atunci, trupurile victimelor nu pot fi date famililor îndoliate. Ceilalți doi militari, care au supraviețuit, sunt în stare critică, iar medici sunt rezervați în ceea ce-i privește. Au fost operați, iar astăzi vor fi din nou evaluați, când specialiștii de la Spitalul de Arși, din Capitală, vor stabili de ce intervenții chirurgicale mai au nevoie. Elicopterul militar s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită, în timpul unui exercițiu de salvare.