Theodor Paleologu a fost desemnat candidatul PMP la prezidențiale
Theodor Paleologu a fost desemnat duminică, 25 august, candidatul PMP la alegerile prezidențiale. El și-a criticat adversarii politici. Mihail Neamțu a fost validat, totodată, pentru funcția de purtător de cuvânt al partidului și al campaniei prezidențiale.
„Îmi propun să fac din această campanie electorală ceva cu totul nou, anume un imens exercițiu pedagogic la scara întregii națiuni. Vor fi cursuri pro-bono la scară națională și convingerea mea este că totul începe și se termină cu educația. Educația va fi una dintre marile mele teme de campanie.
Eu consider că e destul de rușinos faptul că doi foști profesori nu sunt în stare să vorbească fără fițuici, anume citesc prost texte proaste scrise de consilieri proști. De aceea am considerat că e important să mă implic.
Nu aveam această dorință inițial, dar am considerat că trebuie să o fac pentru că e vorba de cum ne prezentăm față de noi înșine, dacă ne convine ca disputa să fie în ultimă instanță între două persoane care nu au cu adevărat autonomie și anvergura necesară pentru funcția de președinte al României”, a declarat Theodor Paleologu, la finațul ședinței Colegiului Național al PMP.
Totodată, Theodor Paleologu a afirmat că, fiind diplomat și fost ambasador, consideră că poate coordona „cu adevărat politica externă a României”.
El a adăugat că l-ar pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic”.
„Pe mine m-a convins Barna să candidez. Dacă ar fi fost Cioloș nu aș fi candidat. Viața mea e dedicată casei, fundației, cursurilor. O să mă întrebați ce m-a apucat. Dacă ar fi fost un alt candidat mai bun din partea USR-PLUS nu aș fi ezitat să îl susțin, dar nu e cazul. Nu aș vrea să se supere Dan Barna. Oricând l-aș numi pe un post de ministru, dar e important pentru președinte să cunoști Constituția, să ai o bună experiență internațională și diplomatică. Poate o va dobândi, sunt dispus să îl ajut”, a mai declarat Theodor Paleologu, în cadrul unei conferințe de presă.
În cursa internă a PMP pentru alegerile prezidențiale a fost și Mihail Neamțu, care și-a anunțat însă retragerea sâmbătă seara. În sondajele interne, Theodor Paleologu era favorit pentru a candida la alegerile din luna noiembrie. Exista însă o tabăra care îl prefera pe Neamțu.