Tibi Uşeriu a câştigat pentru a treia oară consecutiv Maratonul Arctic Ultra 6633
Tiberiu Uşeriu a câştigat, joi, cursa de plus 350 de mile a Maratonului Arctic Ultra 6633, el atingând ultimul punct de control, Tuktoyaktuk, la scurt timp după ora locală 16.00. Esta a treia oară consecutiv când românul iese învingător în maratonul canadian, care este considerat cel mai dur din lume. Ceilalţi trei conaţionali care au luat startul au abandonat în primele două zile.
Tibi Uşeriu a parcurs peste 380 de mile în mai puţin de 173 de ore. El a îndurat condiţii extreme de temperatură, a suferit degerături, umflături ale feţei, dar nu a abandonat cursa, în care au mai rămas doar şase concurenţi pe traseu. El a devenit astfel singurul din lume cu trei titluri la activ, după ce a fost primul şi la ediţiile din 2016 şi 2017, conform news.ro.
În 2016, Uşeriu a câştigat Maratonul 6633 Arctic Ultra în 173 de ore şi 40 de minute şi a avut de înfruntat temperaturi chiar şi de minus 62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat atunci doi români – Vlad Tănase şi Andrei Roşu – care au terminat la egalitate pe poziţia a treia. La ediţia din 2017 a maratonului din Canada, Uşeriu a câştigat cu timpul de 158,25 ore.
Ceilalţi trei români care au luat startul la Maratonul Arctic Ultra 6633 – Polgar Levente, prima persoană cu dizabilităţi din lume care a fost acceptată, Florentina Iofcea şi Avram Iancu au abandonat în primele două zile ale cursei, al cărei start a fost dat în 8 martie. Cu excepţia lui Tibi Uşeriu, niciunul din ceilalţi români nu a mai participat la Maratonul 6633 Arctic Ultra, care este considerat cel mai dur din lume. Toţi cei patru s-au înscris în cursa cea mai grea, cea de plus 350 de mile. Pe lista de start s-au aflat doi concurenţi pentru cursa de 120 mile, patru pentru cursa de plus 120 mile şi 23 pentru cea mai dificilă, cea de plus 350 mile.
Ediţia din 2018 a Maratonului 6633 Arctic Ultra este cea de-a zecea, iar startul s-a dat în 8 martie, de la Eagle Plains Hotel. Itinerariul a inclus atingerea Cercului Polar în primele 23 de mile. În total sunt parcurse 384 de mile până la linia de sosire (circa 617 kilometri, cu 57 mai mulţi decât în 2017). În total, în cele nouă ediţii anterioare ale Maratonului 6633 Arctic Ultra doar 25 de competitori au încheiat cursa.