Toamnă fără must nu există! Uite rețeta tradițională folosită de bunicii noștri

Ultima actualizare:

    FOTO: divainbucatarie.ro
FOTO: divainbucatarie.ro

Cei care au în curte viță de vie știu că transformarea boabelor de struguri în must este un proces nu tocmai ușor. Însă, rezultatul este delicios! Uite o rețetă mai simplă a mustului de casă, așa cum era el făcut de bunicii noștri!

Licoarea asta dulce, ușor acidulată, parfumată, o îndrăgesc și copiii, dar trebuie consumat cu moderație căci după câteva zile de fermentație mustul conține puțin alcool.

Iată ce trebuie să aveți pentru prepararea mustului:

struguri (albi sau negri) 

zdrobitor (găsiți modele mai mari sau mai mici AICI)

teasc (presă struguri) - găsiți diverse modele AICI

vas pentru colectat mustul 

damingeana din sticlă (găsiți produse mai mari și mai mici AICI)

sită pentru strecurat

Cum se prepară mustul 

Strugurii se spală foarte bine, pentru a îndepărta praful și substanțele cu care au fost stropiți, apoi se culeg boabele de pe ciorchine și se pasează sau se storc mai întâi în zdrobitor, apoi în teasc. Se strecoară pentru a îndepărta sâmburii și cojile. Mustul trebuie ținut la temperaturi joase, pentru a nu fermenta, și pus în sticle de sticlă, nu din plastic. 


    Ultimul procedeu este presarea strugurilor în teascFOTO: divainbucatarie.ro
Ultimul procedeu este presarea strugurilor în teascFOTO: divainbucatarie.ro

Dacă doriți să încetiniți fermentarea mustului pentru câteva săptămâni îl țineți la frigider, punând un dop găurit prin care să răsufle ușor. Pentru un must mai acidulat îl lăsăți fără să închideți ermetic damingeana (sau sticlele) pentru câteva zile la temperatura camerei.

Dacă vrerți să aveți și pe timpul iernii, îl puteți congeala. Doar că, de această dată, puneți mustul limpezit în sticle de plastic, altfel cele de sticlă se vor sparge. Și nu le umpleți complet.

Ce beneficii are mustul pentru organism

Mustul poate fi băut nu doar pentru gustul bun, ci și pentru faptul că are o mulțime de beneficii pentru organism. Conține polifenoli și antioxidanți puternici ce ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi. Deși conține foarte mult zahăr, se pare că mustul previne obezitatea și reduce retenția de apă. Are un conținut mare de vitamine și minerale ce dau o mâna de ajutor sistemului imunitar, conform divainbucatarie.ro.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
love 8457762 1280 jpg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
horoscop 4 august jpg
fericire  foto   Shutterstock jpg
Banner Astroloaga Andreea
image png
poza 3 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net