Tobă şi Pandele află astăzi dacă rămân fără doctorate

Ultima actualizare:

    Petre Tobă
Petre Tobă

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) trebuie să ajungă, marți, la o concluzie în privința lucrărilor de doctorat semnate de Florentin Pandele și Petre Tobă. La sfârşitul săptămânii trecute, experţii din cadrul CNATDCU au apreciat că primarul din Voluntari şi fostul ministru de Interne au „plagiat masiv”.

Comisiile au fost desemnate recent cu experți din afara comisiei acreditate a CNATDCU, de științe militare, după ce verdictul inițial al comisiei solicita păstrarea titlurilor de doctori pentru cei doi. Verdictul din urmă cu câteva săptămâni al comisiei a fost respins de Consiliul General al CNATDCU, alcătuit din 47 de profesori universitari și academicieni din toate domeniile. Consiliul CNATDCU a considerat că raportul în baza căruia Tobă și Pandele au fost declarați autori, și nu plagiatori ai unor teze de doctorat este superficial.

În raportul de la vremea respectivă se spunea, de pildă, că Petre Tobă nu ar fi putut plagia, întrucât pasajele din lucrarea sa incriminate ca fiind copiate de pe internet nu ar fi putut fi însușite de fostul ministru de interne pentru că acesta nu știe să folosească tastatura de computer. În plus, membrii comisiei afirmau că internetul poate fi considerat un autor anonim. Autorii raportului recunoșteau că nu li s-a pus la dispoziție lucrarea de doctorat care ar fi constituit modelul pe care l-ar fi plagiat Tobă. Cu alte cuvinte, membrii comisiei nu au avut termen de comparație a textelor.

Retragerea titlului de doctor se face prin ordin al ministrului Educației.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net