Toţi îi întorc spatele lui Dacian Cioloş? «E o cacealma a lui Klaus Iohannis»

Ultima actualizare:

    Dacian Cioloş, liderul USR, pare să aibă o misiune imposibilăFoto: Mediafax
Dacian Cioloş, liderul USR, pare să aibă o misiune imposibilăFoto: Mediafax

Dacian Cioloş, desemnat luni de preşedintele Klaus Iohannis pentru postul de premier, dezvăluie că a discutat telefonic cu liderii PNL şi UDMR, iar o primă rundă de negocieri cu aceştia pentru refacerea coaliţiei de guvernare va avea loc miercuri.

Klaus Iohannis, preşedintele României, a mutat surprinzător luni seară, la finalul consultărilor cu partidele politice, şi l-a desemnat pe Dacian Cioloş, liderul USR, pentru funcţia de premier al României. Pe 5 octombrie, moţiunea de cenzură depusă de PSD a fost votată de 281 de parlamentari, iar Guvernul Florin Cîţu a fost demis. Nominalizarea lui Cioloş a fost văzută de unii drept o încercare a preşedintelui de a grăbi formarea unui Guvern, având în vedere criza sanitară şi valul scumpirilor. Alte voci susţin că a fost, de fapt, a stratagemă a liderului de la Cotroceni de a desemna un prim-ministru de sacrificiu, care nu va reuşi să coaguleze o majoritate pentru formarea Executivului.

Care sunt paşii următori

Potrivit Constituţiei, Dacian Cioloş are termen 10 zile de la desemnare ca să vină în faţa Parlamentului pentru un vot de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Este nevoie de o majoritate de 234 de voturi pentru a ajunge la Palatul Victoria.

“Obiectivul nostru e clar: să pregătim un Guvern care să treacă rapid de Parlament şi să poată gestiona criza. Vom apela la partenerii noştri de guvernare. Nu cred că PNL şi UDMR vor refuza. Sunt convins că vor da dovadă de responsabilitate, mai ales într-o perioadă în care mor zilnic oameni în spitale”, a declarat ieri Cioloş. Acesta a vorbit ieri dimineaţă la telefon cu liderul PNL, Florin Cîţu, şi a convenit o întâlnire pentru azi. Conducătorul USR a precizat că nu intenţionează să negocieze cu PSD şi AUR pentru obţinerea majorităţii ca să formeze Executivul: “Noi ne asumăm nişte măsuri de guvernare care cred că nu sunt compatibile cu felul în care PSD şi AUR văd lucrurile”.


    Florin Cîţu (PNL)Foto: inquam photos
Florin Cîţu (PNL)Foto: inquam photos

Florin Cîţu îl trimite însă pe Cioloş la “aliaţii” săi, PSD şi AUR, cu care a dărâmat Guvernul. O reacţie similară a avut şi UDMR. Acelaşi mesaj, că nu vor susţine un guvern condus de Dacian Cioloş, l-au avut şi PSD, şi AUR.


    George Simion (AUR)Foto: inquam photos
George Simion (AUR)Foto: inquam photos

Marcel Ciolacu, şeful PSD, i-a urat, în mod ironic, succes lui  Cioloş în tentativa de formare a unei majorităţi. „Îl anunţ că PSD nu este a doua opţiune. Este cel mai mare partid din România, este partidul care a câştigat alegerile”, a clamat liderul PSD.


    Marcel Ciolacu (PSD)Foto: Mediafax
Marcel Ciolacu (PSD)Foto: Mediafax

Şi Kelemen Hunor a vorbit despre nominalizarea lui Dacian Cioloş. “În primul rând, trebuie să clarificăm de ce a dat jos Guvernul (...) Nu poţi să spui că astăzi te dau jos, îţi dau un pumn în gură şi a doua zi te cer de nevastă”, a afirmat liderul UDMR.


    Kelemen Hunor (UDMR)Foto: inquam photos
Kelemen Hunor (UDMR)Foto: inquam photos

Surse din rândul PNL au explicat, pentru hotnews.ro, că “nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier poate fi o cacealma a preşedintelui Klaus Iohannis. L-a propus pentru că ştie că nu va reuşi să strângă o majoritate parlamentară în jurul său. Preşedintele ne-a promis că va face tot posibilul să-l numească din nou premier pe Florin Cîţu”.

Dacă Dacian Cioloş nu reuşeşte, preşedintele Iohannis cheamă din nou partidele la consultări şi face cea de-a doua nominalizare, de această dată în persoana lui Florin Cîţu. Atunci ar fi posibil ca PNL să vină cu propunere de premier pe care cei de la USR să o accepte.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net