Toți membrii trupei Up to Eleven erau în Colectiv. Chitaristul a murit
Incendiul din clubul Colectiv, de vineri, 30 octombrie, în urma căruia 31 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 136 au ajuns în spital, a tăiat aripile încă unei trupe rock. Toți membrii trupei Up to Eleven veniseră să-i susțină pe prietenii lor de la Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării celui mai recent album. Chitaristul trupei, Laurențiu Vârlan, a murit în incendiu, toboșarul și basistul sunt internați în stare gravă, solistul fiind singurul care a scăpat nevătămat.
Apreciați de public, dar și de colegii de breaslă, artiștii de la Goodbye to Gravity, trupa care își lansa vineri, 30 octombrie, noul album, în clubul Colectiv, au fost susținuți din sală și de membrii trupei Up to Eleven. Ca o ironie dureroasă a sorții, băieții de la Up to Eleven își lansaseră primul lor album, ”Ce simți”, în 2014 tot în Colectiv.
30 octombrie 2015 avea să fie însă ultima zi pentru chitaristul Laurențiu Vârșan (30 de ani). Colegii săi Liviu Popescu (chitară bass) și Bogdan Moleșag (tobe) se zbat acum între viață și moarte pe patul de spital, solistul Mircea Petrescu fiind singurul care a scăpat nevătămat din dezastrul de la Colectiv.
31 de morți și 136 de persoane internate în spital în urma tragediei din Colectiv
Vineri, 30 octombrie, un incendiu puternic a izbucnit în clubul Colectiv din Capitală, în jurul orelor 22.20. Buretele care a fost folosit la izolarea fonică a clubului s-a aprins de la una dintre artificiile folosite de organizatorii evenimentului de lansare a celui mai recent album al trupei Goodbye to Gravity.
Focul s-a întins în câteva secunde, iar cei aproape 500 de spectatori au fost prinși ca într-o capcană. Clubul avea o singură ușă de acces liberă, celalaltă ieșire fiind blocată cu un perete de boxe.
27 de morți a fost bilanțul tragediei până a doua zi dimineață, însă numărul victimelor a crescut la 31, după ce patru tineri au pierdut lupta pentru viață pe patul de spital. Ambii chitariști ai trupei Goodbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, au murit în incendiu.
Conform primelor date ale autopsiei, victimele au murit intoxicate cu monoxid de carbon și alte gaze toxice. Alte 136 de persoane sunt acum internate în spitalele din București, cu arsuri și intoxicații. Dintre acestea, 80 sunt în stare foarte gravă și critică.