UPDATE Trafic infernal în Capitală din cauza protestului transportatorilor

Ultima actualizare:

    Taximetriștii protestează împotriva UberFoto: Arhiva
Taximetriștii protestează împotriva UberFoto: Arhiva

Aproximativ 400 de taxiuri, 90 de microbuze şi 500 de persoane s-au strâns în faţa sediului Guvernului, miercuri la ora 9.00, scrie news.ro.Este vorba de protestul transportatorilor împotriva Uber şi a pirateriei din domeniul transportului de persoane.

UPDATE. Protestul organizat de transportatori s-a încheiat, în jurul orei 12.00, iar circulaţia a fost reluată în Piaţa Victoriei. Transportatorii au renunţat la protest după ce delegaţia acestora primită la Guvern a ajuns la un acord privind privind promovarea Ordonanţei de Urgenţă (OUG) pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piata Victoriei, urmând a se restricţiona şi până la Piaţa Presei Libere, gradual, în funcţie de numărul de participanţi.

Potrivit news.ro, taximetriştii sunt cei mai numeroşi participanţi la protest, ei solicitând în principal interzicerea Uber şi majorarea tarifului taxiurilor din Bucureşti.

Protestul a fost anunţat marţi dimineaţă de cătret transportatorii şi taximetriştii care fac parte din Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Protestele sunt organizate în faţa sediului Guvernului împotriva a ceea ce transportatorii numesc pirateria de pe piaţă, desfăşurată în special prin cadrul platformei Uber, a anunţat marţi confederaţia, care mizează pe participarea la proteste a circa 6.000 de taxiuri, autobuze şi microbuze.

Protestele au fost autorizate luni de Primăria Capitalei şi se vor desfăşura miercuri şi joi între orele 9.30 şi 21.00.

„În cele două zile de protest, 26 şi 27 aprilie, transportatorii participanţi la protest nu vor efectua nicio cursă. Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clienţilor noştri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport în zilele de protest, şi bucureştenilor”, a precizat confederaţia.

Transportatorii au repetat acuzaţiile la adresa platformei de ride-sharing Uber, pe care o acuză de transport nelegal în România.

„Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în aşa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancţionată, iar aplicaţiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcţioneze legal, dacă vor să-şi desfăşoare activitatea în România. Cât timp există o legislaţie clară, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor şi alţii să funcţioneze sfidând aceeaşi legislaţie, fără a fi sancţionaţi”, a menţionat comunicatul COTAR.

„Cerem scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat, aşa cum s-a întâmplat în ţările europene, unde statul a vrut să-şi protejeze transportatorii autorizaţi. Cerem scoaterea în afara legii a tururor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare. Cerem scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitaţii şi nu au câştigat dreptul de a le opera, conform legii”, solicită COTAR.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net