Tragedie pe DN7, în Arad: Un mort și trei răniți
O persoană a murit și alte trei au fost rănite, luni dimineață, într-un accident produs pe DN 7, în localitatea arădeană Mândruloc, după ce autoturismul în care erau s-a ciocnit cu un autocar în care se aflau angajați ai Operei din Constanța, care se întorceau dintr-un turneu în Germania.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în centrul localității Mândruloc, județul Arad, după ce șoferul bulgar al unui autoturism Audi înmatriculat în Germania a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autocar în care se aflau 32 de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma impactului, autocarul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, fără să se răstoarne, suferind avarii ușoare și fără ca vreunul dintre pasageri să fie rănit.
Șoferul autoturismului implicat în accident a murit, iar alți trei pasageri din mașină, tot bulgari, au fost răniți grav. Cei patru se întorceau în Germania, la muncă, după ce fuseseră la o nuntă în Bulgaria. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare al pompierilor, iar cei trei răniți au fost transportați cu ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență Arad.
Potrivit comisarului șef Mircea Cherechean de la Poliția Rutieră Arad, din primele cercetări reiese că accidentul a avut loc pe fondul oboselii șoferului din Audi, care ar fi adormit la volan. Pasagerii din autocar au spus că lucrează la Opera din Constanța și se întorceau dintr-un turneu în Germania. Circulația în zona producerii accidentului a fost blocată circa o oră pe ambele sensuri.