Uite ce contribuţii se majorează de la 1 august!
Guvernanţii vor să-i oblige pe angajatori să renunţe la fel şi fel de tertipuri şi să le plătească salariaţilor contribuţii decente. Astfel că, cei care-şi remunerează salariaţii cu bani puţini, vor achita de la 1 august dări majorate la stat.
Vizaţi sunt angajatorii care le oferă salariaţilor lefuri sub salariul minim pe economie, 1.450 de lei, şi sunt încadraţi cu un contract de muncă cu timp parţial de lucru sau cu plata în acord. În cazul lor, contribuţia la pensie va fi majorată de luna viitoare la 25%, iar, la Sănătate, la 10%. În mod normal, contribuţia individuală este de 10,5%, respectiv 5,5% din salariu. Potrivit proiectului de ordonanţă a Guvernului, măsura ar avea drept scop descurajarea angajărilor cu timp parţial pentru a plăti statului taxe mai mici, dar şi eliminarea muncii „la gri”. Astfel, patronii vor plăti taxe mai mari.Există însă şi excepţii de la regulă pentru care angajatorii nu vor fi obligaţi să raporteze contribuţiile la salariul minim pe economie. E vorba despre:
- cei care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, dintre care unul este cu normă întreagă, iar baza lunară de calcul al acestuia este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară;
- de elevii sau studenţii, cu vârsta de până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;
- de ucenicii de până la 18 de ani;
- de persoanele cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra sub opt ore pe zi;
- de pensionarii pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor care beneficiază de pensii în baza unor legi speciale, precum şi a celor care cumulează pensia din sistemul public de pensii cu orice altă pensie stabilită într-un sistem de pensii neintegrat sistemului public de pensii. În această situaţie se află 370.000 de salariaţi, de pe urma cărora statul va beneficia, în perioada august-decembrie 2017, de încasări suplimentare de 190 de milioane de lei.
Taxă de solidaritate pentru salariile mari
O altă măsură pe care o are în vedere Guvernul este instituirea taxei de solidaritate. Premierul Mihai Tudose a declarat luni că statul a creat condiții pentru ca unii oameni să câștige foarte mulți bani, așa că, la rândul lor, ei trebuie să fie solidari cu statul. Potrivit unor surse guvernamentale citate de capital.ro, noua taxă ar urma să reprezinte o impozitare de 25%, peste cea de 16% pentru toate salariile peste 14.500 de lei pe lună brut, respectiv zece salarii minime pe economie. Se va impozita diferenţa câştigată de un contribuabil peste acest prag. În total, impozitarea pentru această diferenţă care depăşeşte 10 salarii minime pe economie va fi de 41%, în loc de 16%. Potrivit Ministerului Muncii, în 2016, 34.000 de angajaţi au câştigat peste 10.000 de lei net pe lună.