Uite în ce hal circulăm cu trenul!

Ultima actualizare:

    Aşa condiţii, aşa călători. Iosif Szenteş,  directorul general al CFR Călători, a fotografiat mizeria  lăsată de navetişti. Dar despre scaunele rupte  şi geamurile sparte ce spuneţi, domn’ director?
Aşa condiţii, aşa călători. Iosif Szenteş, directorul general al CFR Călători, a fotografiat mizeria lăsată de navetişti. Dar despre scaunele rupte şi geamurile sparte ce spuneţi, domn’ director?

Un bilet de tren costă aproape cât avionul, dar condiţiile de călătorie cu CFR sunt infinit mai proaste. Scaune rupte, geamuri murdare, toalete împuţite. Chiar directorul general al CFR Călători a postat poze din trenul Gara Obor-Feteşti, ca să arate că şi călătorii greşesc.

Sigur că există şi garnituri de tren unde condiţiile sunt de o mie de ori mai bune, dar asta nu înseamnă că s-au schimbat prea multe la CFR. Trenurile întârzie pe caniculă, pe ploaie, pe ninsoare. Cei mai supăraţi sunt navetiştii care întârzie la serviciu şi călătoresc în condiţii greu de acceptat. Însă directorul general al CFR Călători, Iosif Szenteş, consideră că şi călătorii sunt de vină pentru condiţiile mizere din tren.


    La ora 22.39, când  ajunge trenul la  Fetești, pe jos e covor  de coji de semințe ,  ambalaje și PET-uri
La ora 22.39, când ajunge trenul la Fetești, pe jos e covor de coji de semințe , ambalaje și PET-uri

A postat mai multe fotografii din trenul care pleacă din Gara Obor şi ajunge la Feteşti la ora 22.39. ”Cam aşa se prezintă interiorul vagoanelor trenului Regio nr. 8015 în staţia de destinaţie. Un tren care operează pe ruta Bucureşti Obor - Feteşti. Pozele sunt recente. Mai precis de pe 5 sau 6 noiembrie. Data exactă nu prezintă însă o mare relevanţă, deoarece fenomenul de «civilizare» a trenurilor de către călători are loc frecvent. Lăsarea în tren de către unii a semnelor propriului lor nivel nu este un fenomen izolat.  Pentru a vedea lucrurile şi din partea cealaltă a fenomenului”, a scris Iosif Szenteş pe pagina sa de Internet.


    În cabina WC  e depozitat  un purcel
În cabina WC e depozitat un purcel

Într-adevăr, în fotografii se poate vedea un ”covor” de coji de seminţe, sticle, hârtii, ambalaje şi PET-uri goale aruncate pe jos. Chiar şi un purcel viu în toaletă. Însă se văd şi banchetele murdare şi rupte, precum şi podelele zdrenţuite şi jegoase. Dacă trenurile ar fi curate şi îngrijite, poate că şi oamenii ar arăta mai mult respect!


    Canapelele sunt rupte
Canapelele sunt rupte

Șefii au făcut mai multe controale

Conducerea CFR Călători a făcut mai multe verificări ”pe teren”. Au controlat activitatea personalului feroviar, dar şi condiţiile de călătorie din trenuri. Șefii au văzut cu ochii lor cum se face comerț prin vagoane, cât de murdare sunt compartimentele și cabinele WC. Directorul general al CFR Călători, Iosif Szenteş, a trebuit să accepte că situația este exact cum i-a fost semnalată de călători. A promis că va lua urgent măsuri de remediere a neregulilor constatate.

simeon stalpnicul png
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net