Uite cu cine împarte Sorin Oprescu celula de arest
Sorin Oprescu se află în arestul Poliţiei Capitalei de duminică, după ce sâmbătă noapte a fost reţinut de procurorii DNA. Edilul Capitalei împarte celula cu Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în 2008, de Curtea de Apel Bucureşti, la 10 ani de inchisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetăţeni români.
Sorin Oprescu şi Mohammad Munaf stau singuri într-o celulă de opt locuri. Cei doi se află sub pază strictă, astfel încât să nu cadă victime altor persoane reţinute în arestul Poliţiei Capitalei. Celula lor este prevăzută cu o rampă de ieşire către curtea internă, scrie România Tv.
Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare, a fost localizat în Orientul Mijlociu şi predat autorităţilor române la sfârşitul lunii august, după un deceniu de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Sorin Oprescu va mai rămâne în arestul Poliţiei Capitalei până când se va judeca recursul pe care l-a solicitat.