Umilit de Ion Iliescu și expulzat din România, Regele Mihai i-a dat o lecție de demnitate
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, și-a exprimat regretul față de dispariția Regelui Mihai, despre care a spus că și-a făcut datoria cu onoare. Iliescu pare că a uitat la ce tratament umilitor l-a supus în 1990, când a fost alungat din țară.
Regele Mihai a avut parte de un tratament umilitor în primii ani de după 1989 din partea autorităților post-comuniste reprezentate de Ion Iliescu. La prima sa vizită în România, regele a fost expulzat după ce a fost blocat, sub amenințarea armelor, pe autostrada București – Pitesti.
Odată cu aceste eveniment, presa controlată de FSN prezenta știrea că Mihai I a intrat clandestin în țară și a forțat trecerea graniței. „Este sechestrat pentru că a venit într-un mod ilegal. În același timp îl rog foarte mult, pentru că nu vine niciun ambasador, nu vine nimeni de la guvern, să mergem la avion. Eu îi pun în vedere, ca să nu depașim cadrul, și să nu fim puși în situația ca să se ia măsuri în sensul de a-l invita în alt sens. Pentru că dânsul este ilegal la noi în țară”, spunea generalul Valeriu Rozoleanu, șeful Direcției Generale Pașapoarte.
Așadar, membrilor familiei regale le-au fost confiscate pașapoartele și au fost obligați să se îndrepte spre aeroportul Otopeni, de unde urmau să părăsească țara, fiind însoțiți tot timpul de o escortă armată. Avionul charter închiriat de rege a fost confiscat, autoritățile justificându-și acțiunea prin faptul că piloții aeronavei au fost găsiți în stare de ebrietate.
În dimineata zilei de 26 decembrie, Regele Mihai și membrii familiei regale sunt urcati intr-un avion ce se indrepta spre Elvetia si parasesc tara. In 1994, regele Mihai a fost din nou întors de pe aeroportul Otopeni. Primele imagini de la aceste incidente au fost prezentate abia în 2013.
În următorii ani, Ion Iliescu și regele Mihai s-au întâlnit de mai multe ori. Însă 10 ani mai târziu, cu prilejul faimosului discurs în Parlament la care președintele de atunci, Traian Băsescu, a lipsit, fostul suveran a evitat să dea mâna cu Ion Iliescu, deși s-au întâlnit față în față.