Un an de la căderea Guvernului Dăncilă. Pe 10 octombrie era demis prin moțiune de cenzură ultimul guvern PSD
La 10 octombrie 2019 pica prin moțiune de cenzură guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă și se deschidea oportunitatea venirii la putere a PNL, prin cabinetul condus de Ludovic Orban. La un an de la evenimentul care a schimbat cursul politicii în România, Click! rememorează cum s-au întâmplat lucrurile.
Când a venit la Parlament, premierul Viorica Dăncilă declara că nu are emoții cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PNL și a spus că oamenii din teritoriu nu i-ar ierta pe cei din PSD care ar vota in favoarea moțiunii."Nu, nu am emotii. Motiunea nu va trece!", a declarat Dăncilă, citat de News.ro. Acum, după un an putem spune fără a ne înșela că era total ruptă de realitate. Intrebată dacă social-democrații care vor vota moțiunea depusă de PNL vor fi exclusi din partid, premierul a replicat:"Categoric. Am luat o hotarare in CEx. Nu putem accepta asa ceva". Potrivit ziare.com, președintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu anunța înainte de ședință faptul ca”PSD nu are majoritate, ceea ce este o veste rea, însă, vestea bună este că nici Opoziția nu va asigura cele 233 de voturi necesare adoptării moțiunii de cenzură”.
Ludovic Orban a fost sigur că moțiunea va trece
Într-o dispoziție total opusă a fost imediat ce a venit la Parlament, Ludovic Orban președintele PNL și cel care urma să-i succeadă Vioricăi Dăncilă în fotoliul de premier al României. Acesta era convins că moțiunea va trece și nu dădea nici o șansă rămânerii în funcție a Guvernului Dăncilă."Am luat legătura cu toți liderii grupurilor parlamentare care s-au unit în acest demers și situația este foarte clară: moțiunea va trece. Moțiunea va avea câștig de cauză în proporție de 100 la sută. In ciuda derbedeilor din PSD care au apelat la toate tertipurile, peste 233 de parlamentari vor vota motiunea si Guvernul va pleca de la putere", a spus sigur pe el Orban pentru aceeași sursă.
Votul împotriva Guvernului Dăncilă
Dezbaterile asupra moțiunii de cenzură depusă de Opoziția în frunte cu PNL au început la ora 10.15 și au durat până la ora 12.36. De la tribună toți liderii politici ai grupurilor parlamentare, de la Călin Popescu Tăriceanu(ALDE)la Kelemen Hunor(UDMR), de la Dan Barna(USR)la Victor Ponta(Pro Romania), toți au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Dacă la tribună se vorbea de dărâmarea Guvernului Dăncilă pe holuri se desăvârșea căderea guvernului PSD. La 12.56 a început votul care a durat până la ora 14.11. Urnele erau înconjurate de reprezentanții partidelor care monitorizau mișcările fiecărui parlamentar.
Guvernul Dăncilă devine istorie
La ora 14.46 s-a anunțat rezultatul final."Am constatat următoarele: numărul total de parlamentari 464, numărul parlamentarilor prezenți 399, numărul total de voturi exprimate 245, numărul de voturi anulate 3, numărul valabil de voturi 242 din care pentru 238, contra 4 iar nule zero voturi ", a anunțat Marcel Vela, la acea vreme secretar al Senatului. Un an si aproape 9 luni, atât a rezistat Viorica Dancilă în scaunul de premier, cu toate ca in momentul in care a fost numita foarte multe voci spuneau ca va pleca mult mai repede. Ea a fost numită șeful Executivului în data de 29 ianuarie 2018, după demisia colegului său de partid, Mihai Tudose, care a pierdut funcția pentru că se certase cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă.
Cum a reacționat strada la vestea căderii Guvernului Dăncilă
În fața Parlamentului, câțiva zeci de protestatari anti-PSD au strigat "Victorie!"și"Ole, ole, PSD nu mai e!”la auzul căderii Guvernului Dăncilă și au desfăcut simbolic o sticla de șampanie.
Citiți și
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, votată sâmbătă. Pe ce se bazează PSD