Un deţinut s-a spânzurat într-o cameră din infirmeria Penitenciarului Poarta Albă
Anchetă la unitatea penitenciară din judeţul Constanţa! Un deţinut din Călăraşi, născut în 1984, s-a spânzurat într-o cameră din Infirmeria Penitenciarului Poarta Albă. Medicii Penitenciarului Spital Poarta Albă au încercat să-l resusciteze, însă fără succes.
Potrivit replicaonline.ro, S.P. a fost închis pentru tâlhărie. El şi-a pus capăt zilelor luni seară, în jurul orei 23.00, iar cazul a fost preluat de Parchetul Medgidia. Agentul supraveghetor care l-a descoperit pe tânăr a anunţat personalul medical al penitenciarului, care a intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, pe lângă cercetările procurorilor şi poliţiştilor constănţeni, penitenciarul va desfăşura propria anchetă internă.
Persoana privată de libertate era cazată în una din camerele infirmeriei Penitenciarului Poarta Albă şi a fost găsită spânzurată de către agentul supraveghetor. Acesta a alertat imediat personalul medical care a intervenit de urgenţă pentru acordarea primului ajutor. Deţinutul a fost transportat la Penitenciarul Spital Poarta Albă unde medicul de gardă a continuat manevrele de resucitare până la orele 23.40 când a fost constatat decesul. Conform prevederilor legale a fost anunţată familia persoanei condamnate, judecătorul de supraveghere, Postul de Poliţie Poarta Albă şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. La nivelul Penitenciarului Poarta Albă a fost declanşată o anchetă internă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment, a declarat, pentru Replica, Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.