Un fermier donează toată ceapa verde din solar oricui are nevoie. Bravo!
Un fermier s-a hotărât să livreze întreaga cultură de ceapă verde persoanelor care nu se pot aproviziona sau instituţiilor care în această perioadă sar în ajutorul altora şi pregătesc mâncare. Producţia de pe 1.000 mp de solar va fi livrată celor interesaţi. Bravoo!
Sunt şi români care se gândesc cum să facă fapte bune acum, în plină criză de pandemie cu coronavirus. Impresionat de imaginile din Italia, Marian Roşu, un cunoscut întreprinzător din Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Marian Roşu este un cunoscut întreprinzător din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, pentru legumele pe care le cultivă în solaria, dar şi de iubitorii de flori, în special de trandafiri, scrie adevarul.ro.
Marian Roşu s-a hotărât să doneze întreaga producţie de ceapă verde dintr-un solar către instituţiile de ocrotire interesate, dar şi către persoane fizice, livrând personal marfa celor interesaţi.
"La început prietenii au trata aşa, ca pe o glumă, anunţul meu de pe Facebook. Păi, ceapă? Da, ceapă, eu asta am acum, dacă voi aveţi şi altceva, haideţi să donăm!“, a declarat Roşu pentru Adevărul.
Prietenii lui Marian Roşu, plecaţi peste hotare, l-au rugat chiar să le ducă bătrânilor din satele din nordul judeţului Olt, de unde şi întreprinzătorul este originar, lucru pe care Marian îl face deja.
“Am cantina din Drăgăşani, m-au sunat şi i-am programat pentru după-amiază, e un centru care face hrană pentru bătrâni, m-a contactat doamna directoare încă de ieri. Pentru mâine am peste 50 de familii peste Olt, la Verguleasa, m-au contactat. Vreau să le mai dau şi altceva, în funcţie de ce au nevoie. Sunt bătrâni care nu au Facebook. M-au sunat nişte copii de prin străinătate, ai lor, că-mi trimit ei bani. Cel mai mult mă bucur că a venit doamna de la asociaţia asta care se ocupă de vârstnici. M-aş bucura să pot să ajut şi alte instituţii din astea, aşa că dacă ştiţi cine are nevoie... Duc eu“, a mai spus Marian Roşu, explicând că face acest gest pentru că nu este interesat de profit, investiţia în această cultură aproape a recuperat-o, în schimb ar vrea să conştientizăm că ne aştepată zile grele.
La scurt timp după discuţia cu reporterii ziarului "Adevărul", reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, somaţi săptămâna trecută chiar de un furnizor de legume şi fructe că li se va sista livrarea, pentru că au crescut preţurile, l-au contactat pe Marian Roşu şi au convenit amănuntele pentru o livrare. „Merg chiar după-amiază la Slatina şi duc. M-au contactat şi cei de la spital, dar ei ar avea mai mare nevoie de verdeaţă, să văd ce pot să fac şi pentru ei“, a mai spus Roşu.
Citeşte şi:
Cum ne putem proteja de infecţia cu coronavirus la cumpărături. Ghid oficial