Un microbuz parcat pe o stradă din Suceava s-a făcut scrum

Ultima actualizare:

    Pompierii s-au luptat cu focul timp de 45 de minute
Pompierii s-au luptat cu focul timp de 45 de minute

Panică la Suceava, vineri dimineață! Un microbuz de transport persoane parcat pe o stradă din municipiu a ars aproape în întregime, în urma unui incendiu produs de la un conductor electric defect, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, incendiul a izbucnit, în jurul orei 2.30, la microbuzul parcat pe strada General Iacob Zadik.

La sosirea pompierilor, autovehiculul ardea violent, existând pericolul de propagare la două autoturisme parcate în apropiere.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de circa 45 de minute, iar microbuzul a ars în proporţie de 90%.

De asemenea, flăcările au deteriorat vopseaua de pe cele două autoturisme naflate în apropiere. Pompierii militari au salvat maşinile parcate în imediata vecinătate, a spus Găleată, care a menţionat că, cel mai probabil, cauza de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure jpg
narcise istock jpg
germania png
carne oaie miel istock jpg
prune pruni istock jpg
Bărbat la duș FOTO Shutterstock
pui de gaina foto shutterstock
90be53e3 e5bb 46e4 8cdc 1e0f655f3c17 logo jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net