Un tânăr a murit înecat în piscină după ce a băut şapte beri cu prietenii
Un tânăr de 21 de ani şi-a găsit sfârşitul, miercuri seara, într-unul dintre bazinele de la Complex Weekend din Târgu-Mureş, scrie Vocea Transilvaniei. Deşi cei de pe echipajul SMURD au încercat să-l resusciteze aproape o oră, tânărul a murit. La scene au fost martori
"Tânărul a consumat alcool înainte să intre în bazin, prietenii lui spun că băuse şapte beri. Poliţia locală a izolat zona şi a chemat SMURD-ul, care l-a resuscitat zeci de minute, aproape o oră. Se pare că avea probleme de sănătate, ar fi fost operat la esofag şi e posibil să fi făcut un infarct”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei directorul executiv al Poliţiei Locale Târgu-Mureş, Valentin Constantin Bretfelean.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, tânărul a fost însoţit la Complex Weekend de sora sa şi câţiva prieteni. A făcut câteva ture de bazin şi s-a înecat. L-a observat mai târziu, un copil, pe fundul bazinului de 1,80 metri”, a precizat Andreea Pop.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii de la Institutul de Medicină Legală.
Tânărul de 21 de ani care a murit, miercuri seara, într-un bazin aflat în Complexul Weekend din Târgu-Mureş îşi asigura prietenii, pe reţeaua de socializare Facebook, că nu se va îneca.
Într-un comentariu postat la o fotografie, tânărul scria: "Nu mă înec frate, stai calm”