Unirea din 1859. Cuza nu era în București când a fost ales domn al Țării Românești
Acum 161 de ani, la 24 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Țării Românești. După alegerea din 5 ianuarie ca domn al Moldovei, se înfăptuia, practic, unirea celor două principate române, mai întăi sub forma unei „uniuni personale”, pe durata domniei lui Cuza, singura formă de unire acceptată la acel moment de Turcia, puterea suzerană. La alegerea lui în Țara Românească, Al. I. Cuza nu a fost prezent, noul domn ajungând în București abia la 8 februarie 1859.
După victoria „partidei unioniste” în Moldova, în 5 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor de către Adunarea electivă, cu o unanimitate de 48 de voturi, „cheia” unirii celor două principate române era alegerea aceluiași domnitor și în Țara Românească. În Muntenia, însă, situația era mai complicată, prin faptul că doar 24 dintre cei 66 de deputaţi ai Adunării elective erau unionişti. În plus, nici unul dintre membrii căimăcămiei muntene (caimacamii erau locțiitorii domnești numiți de Turcia) nu făcea parte din partida naţională. Ioan Manu şi Emanoil Băleanu, mari boieri şi reacţionari notorii, erau pentru menţinerea vechilor stări de lucruri. Ei sprijineau readucerea la domnie a lui Gheorghe Bibescu. Al treilea caimacam, I. Al. Filipescu, avea o atitudine mai moderată. Chiar din primul decret al căimăcămiei Ţării Româneşti şi din proclamaţia ei către ţară se constata hotărârea guvernului de a suprima libertatea presei, a întrunirilor publice, de a conduce ţara în spirit conservator.
Unii dintre miniştrii din timpul fostului caimacam Alexandru Ghica au fost menţinuţi în funcţiile lor, dar s-au făcut şi multe numiri noi. Caimacamul Emanoil Băleanu a luat şi conducerea Ministerului de Interne, iar. I. Al. Filipescu pe aceea a Ministerului de Justiţie. Contracandidații lui Cuza erau puternici, precum fostul domnitor Gheorghe Bibescu, taberele erau divizate, situația era dificilă. Soluţia a apărut în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în discuţiile purtate în apartamentul numărul 5 al celebrului Hotel Concordia (situat în actualul Centru Vechi, în Strada Smârdan, 39), pe atunci cel mai occidental şi cel mai sofisticat hotel din Bucureşti, locul de întâlnire preferat de unionişti. Azi, un imobil lăsat uitării și distrugerii vreme de trei decenii, pe care îl invocăm doar cu ocazia Unirii din 1859.
Prințul Dimitrie Ghica a venit cu propunerea alegerii aceluiași domnitor și în Muntenia
Se pare că, în mod surprinzător, prințul Dimitrie Ghica, fiul domnitorului Grigore Ghica, a fost cel care a făcut propunerea ca domnitorul Moldovei să fie ales domn şi în Ţara Românească, așa cum arată stenogramele luărilor de cuvânt de a doua zi, din Adunarea Electivă. “Această idee-mi veni, fraților, în acel moment critic de ieri, când poporul cu oștirea erau la așa puțină distanță, când un sânge de frați era aproape să se verse! Să ne dăm mâna, să fim frați, și să nu tragem asupra-ne blestemele posterității”, spunea Ghica în plenul Adunării ce urma să aleagă domnitorul, A doua zi, în 24 ianuarie, în sala din Dealul Mitropoliei, Vasile Boerescu a prezentat conservatorilor propunerea convenită cu o noapte în urmă. „Ca să ne unim cu toții asupra aceluiași candidat este posibil? Cred că nu; fiindcă, am zis, fiecare își are credința sa. Dar a ne uni asupra unui principiu este posibil? Da. Asupra unui principiu ne putem uni; mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naționalității noastre. Acest principiu este acela al Unirii.(…) Să ne unim dar toți asupra principiului de Unire, asupra acestui mare principiu ce are să reînvieze naționalitatea noastră. Să ne dăm mâna cu frații și să cugetăm că suntem muritori, că avem să mai trăim câțiva ani și că copiii și strănepoții noștri au să moștenească un viitor glorios creat de noi! A ne uni asupra asupra principiului Unirii, este a ne uni și asupra persoanei ce represintă ăst principiu! Astă persoană este Alexandru Ion Cuza, Domnul Moldovei!”, a spus cu înflăcărare Boerescu celorlalți deputați. La apelul nominal, se constată că 64 de deputați se află de față și doar doi lipsesc. Apoi se trece la alegerea domnitorului prin vot secret. În mod miraculos – dar și datorită presiunii făcute de unioniști care mobilizaseră populația Capitalei, aproximativ 30.000 de persoane, înarmate cu cuțite, furci, topoare așteptând în preajma Dealului Mitropoliei deznodământul dorit - toate cele 64 de voturi s-au dus către Alexandru Ioan Cuza care devenea Domnitorul Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei. „Mica Unire” devenise o realitate.
Cuza, primit de 100.000 de bucureșteni, a depus jurământul la Mitropolie
Cuza se afla, însă, încă la Iași unde aștepta cu înfrigurarea deznodământul alegerilor din Muntenia. Abia pe 8 februarie 1859, Domnul Unirii a intrat în Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, aproape întreaga populaţie a Capitalei, cu aclamaţii şi urale. Până dincolo de pădurea Băneasa, se înșiraseră de ambele părți ale drumului zeci de mii de bărbați, femei și copii. Un grup numeros de călăreți cu lente (panglici late din mătase) tricolore și purtând în frunte un frumos stindard, i-a ieșit în cale cu buchete de flori, ”la trei sferturi de poștă”, adică la 15 kilometri de oraș (poșta = unitate de măsură care avea 20 de km.), tocmai dincolo de Otopeni. Un arc de triumf fusese ridicat la intrarea în oraș iar altele jalonau parcursul din loc în loc. Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei, era înțesat de lume. Toate casele era împodobite cu steaguri și multă verdeață pe la ferestre și balcoane. Oamenii stăteau și pe acoperișuri. Toate corporațiile de meșteșugari erau de față, iar fiecare staroste (șeful unei bresle) avea steagul în mână și era încins cu eșarfa tricoloră. Cele 130 de biserici din București își sunau clopotele în timp ce alaiul lui Vodă trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite ale mulțimii.
Mitropolitul Nifon al Valahiei (Munteniei) l-a întîmpinat pe Alexandru Ioan Cuza în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, iar după închinare în faţa Sfântului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul şi tot clerul, a intrat în sala de şedinţe, unde, în prezenţa deputaţilor şi a poporului, domnitorul a pronunţat, cu mâna pe Sfînta Evanghelie, în faţa icoanei Preasfintei Treimi următorul jurămînt: „Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!”. Așa a început glorioasa domnie a lui Vodă Cuza, Domnul Unirii de la 1859 care, deși avea să dureze doar 7 ani, va marca un pas uriaș spre modernizarea și emanciparea țării de sub dominația otomană, inclusiv prin obținerea uniunii politice, în 1862, netezindu-se drumul spre obținerea independenței, în 1877 și a realizării României Mari, în 1918, sub domnia celor doi mari regi ai țării, Carol I și Ferdinand.
