Universitatea de Medicină din Bucureşti suspendă cursurile, examenele şi practica studenţilor, până în 31 martie
Universitatea de Medicină ”Carol Davila” din Bucureşti a decis, duminică, suspendarea cursurilor, practicii şi examenelor, până în 31 martie, pentru a reduce infectarea cu coronavirus.
Consiliul de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, întrunit, duminică, în regim de urgenţă, a anunţat suspendarea cursurilor şi lucrărilor practice, precum şi a examenelor pentru toţi studenţii, începând cu data de 09.03.2020 şi până la data de 31.03.2020, potrivit unui anunţ pe site-ul universităţii.
Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile art.3 din Hotărârea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
În România au fost confirmate 13 cazuri de infectare cu coronavirus.
Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise începând de duminică, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a precizat că au fost stabilite şi criteriile pe baza cărora poate fi decisă suspendarea cursurilor, ca urmare a cazurilor de coronavirus.
Stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie, precum şi vizitele aparţinătorilor.
Arafat a reluat recomandarea ca cetăţenii români să nu circule în zonele afectate de coronavirus, iar celor care sunt în aceste zone să nu vină în România.