UPDATE Va ploua torenţial până miercuri dimineaţă. E "cod portocaliu" în vestul ţării

Ultima actualizare:

    În unele localităţi vor fi până la 100 l/mp de ploaie
În unele localităţi vor fi până la 100 l/mp de ploaie

Avem parte de o vară foarte capricioasă. Temperaturile vor urca azi la peste 30 de grade, chiar mai mult în Lunca Dunării şi în Muntenia. Însă, furtuni violente, însoţite de ploi torenţiale, vor răvăşi vestul ţării şi zonele de deal şi munte.

Ora 10.00. UPDATE

Meteorologii au extins "codul portocaliu" de ploi şi vijelii până marţi, la ora 03.00, pentru judeţele Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt şi Argeş, unde va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50-70 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 80 de litri pe metru pătrat.

Şi avertizarea "cod galben" emisă anterior a fost extinsă până miercuri, la ora 10.00, pentru nouă judeţe: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Teleorman, Dâmboviţa şi unele zone din judeţele Braşov, Sibiu şi Alba.

Potrivit noii avertizări cod galben, care a intrat în vigoare luni, la ora 10.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zona de munte.

În Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat şi va cădea grindină.

Directorul ANM, Ion Sandu, a precizat că fenomenele asociate instabilităţii atmosferice vor pierde din intensitate miercuri la prânz, dar în 31 iulie şi 1 august, aceeaşi zonă va fi afectată din nou de precipitaţii, scrie Mediafax.

Avertizarea „cod portocaliu” din sud-vestul ţării se va extinde în zilele următoare, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu, citat de Mediafax.

Ora 8.00. Avertizarea de ploi instituit duminică în Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea se va extinde în zilele următoare, iar sub avertizare va intra zona de munte a judeţelor Olt, Dolj şi Argeş, local fiind posibile cantităţi de apă de 100 de litri pe metru pătrat.

„Aproape sigur, luni, la 10.00, nu se opreşte avertizarea cod portocaliu în partea de sud-vest a ţării", a spus directorul ANM, la Comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit duminică la Guvern.

Directorul ANM a explicat că ciclonul care se va forma duminică noapte va aduce cantităţi însemnate de precipitaţii. Fenomenele meteo vor pierde din intensitate miercuri la prânz, dar în 31 iulie şi 1 august, aceeaşi zonă va fi afectată din nou de precipitaţii.

Şi hidrologii au emis „cod portocaliu” pentru judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, din cauza viiturilor rapide care se formează pe versanţi şi care pot produce inundaţii pe râurile mici.

De duminică, la ora 23,00, avertizarea a fost extinsă pentru bazinele hidrografice Bistra, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiul superior şi afluenţii săi, Oltul inferior şi afluenţii acestuia, în opt judeţe: Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Olt şi Argeş. Din această dimineaţă se poate depăşi cota de inundaţie în bazinul superior al râului Vedea.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net