Ursulețu, unul dintre berbecii salvați de la Midia, „scrie” un jurnal
La o lună după ce berbecii salvați de pe nava Queen Hind, răsturnată în Portul Midia au fost transportați la o fermă de lângă București de către Asociația Arca („Animal Rescue and Care Association”), unul dintre supraviețuitori, botezat Ursulețu a început să „țină” un jurnal despre viața norocoaselor ovine. Sigur, jurnalul e scris de unul dintre membrii ARCA, însă va reflecta tot ce se întâmpla, zi de zi, în destinul celor 180 de berbeci ce au scăpat morții, dintre cele 14.000 de animale transportate de nava naufragiată.
În 10 ianuarie 2020, cei 180 de berbeci ce supraviețuiseră răsturnării navei Queen Hind în portul Midia, în 24 noiembrie 2019, au fost transportați la o fermă din județul Ilfov, de lângă Periș. Asociația ARCA, fosta Vier Pfoten, condusă de Kuki Bărbuceanu, s-a implicat în transportul, „cazarea” și întreținerea lor în acea fermă. Norocoasele ovine, singurele rămase în viață după dezastrul navei ce transporta 14.000 de animale, au primit aici atât apă, mâncare din belșug, îngrijire medicală și, mai ales, siguranța că nu vor ajunge niciodată pe masa cuiva, sub formă de friptură, pastramă, ciorbă sau drob. La o lună de la sosirea la Periș, unul dintre berbecuți, botezat Ursulețu (cu varianta Teddy, în engleză) a fost ales să fie „purtătorul de cuvânt” al celorlalți, primul pas fiind începerea unui „jurnal” care va reflecta, zi de zi, viața celor 180 de ovine de după Midia. Firește, cum Ursulețu nu poate scrie, jurnalul e ținut de unul dintre membrii ARCA și poate fi citit pe contul de Facebook al asociației. „Pentru că am avut nenorocul să fiu băiat și să nu pot da lapte, am fost condamnat de timpuriu la moarte, la fel ca aproape toți berbecuții. De când am fost vândut unei firme care transporta animale pe mii și mii de kilometri, viața mi s-a transformat într-un iad. Am fost lovit, târât, sufocat, umilit, aruncat de la înălțimi mari în grămezi îngrozitoare de animale vii disperate, tratat ca un obiect pe care îl urăști, nu ca o ființă care simte durere și frică. Practic, abatorul la care urma să ajung după săptămâni întregi de transport agonizant urma să fie, pentru mine, o salvare mult-așteptată. Când viața îți dă atât de multă durere încât nu o poți duce, când îți dă numai suferință, moartea devine brusc o alternativă eliberatoare”, „scrie” Ursulețu, printre altele, în prima postare din jurnal.
Cel puțin o parte din animale va fi dată spre adopție
Cel puțin o parte dintre berbeci își vor găsi stăpâni noi, în viitorul apropiat, intenția celor de la Arca fiind ca ei să fie „adoptați” de iubitori de animale – nu pentru a ajunge mâncare – ci pentru a fi îngrijiți și chiar iubiți așa cum se întâmplă acum, la ferma de la Periș, Iar cei care nu vor fi adoptați, vor trăi în voie la fermă, bucurându-se de o viață nesperată față de soarta ce le era rezervată și vor muri doar de bătrânețe și nu în cuptor. Dar asta se va întâmpla, cel mai probabil, după lămurirea situației juridice a proprietății asupra animalelor, cei de la ARCA avându-i, deocamdată, doar în custodie. „Cum anume am fost salvat, de ce anume nu am făcut parte dintre miliardele de animale ucise cu cruzime în fiecare an, povestea asta cred că o știți deja. Ei bine, aflați că nu povestea mea este cea tristă. Eu sunt acum bine, contrar tuturor șanselor, și urmează să vă povestesc, în zilele și anii ce urmează, despre toate năzbâtiile pe care le fac aici. Dacă vreți să plângeți la ceva, plângeți la povestea scurtă și nedreaptă a acelor animale ucise în fiecare zi pe Pământ sau la cea a fraților mei de pe vasul morții, cei care nu au fost la fel de norocoși. Noi, cei puțini rămași în viață, ne propunem ca de astăzi să fim fericiți și pentru ei”, își încheie Ursulețu prima însemnare din ceea ce am putea numi, de acum încolo, „Jurnalul unui berbecuț norocos”.
