VIDEO Pianistul din gara de la Amsterdam e as în informatică

Ultima actualizare:
Klaus Iohannis l-a invitat pe Valentin la Palatul Cotroceni, pentru a cânta la pian “Deşteaptă-te române”
Klaus Iohannis l-a invitat pe Valentin la Palatul Cotroceni, pentru a cânta la pian “Deşteaptă-te române”

A devenit celebru după ce şi-a arătat iubirea faţă de ţară într-un mod inedit. Aflat într-o gară din Amsterdam, Valentin Astănculesei a cântat la pian imnul naţional. Impresionat de patriotismul tânărului, preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat la Palatul Cotroceni pentru a repeta gestul. Valentin e fost olimpic la matematică şi un as în domeniul informaticii.

“Pentru că se apropie 1 decembrie şi pentru că mă bucur de lucrurile petrecute în România în ultimele săptămâni şi pentru că în gara din Amsterdam am găsit un pian, am cântat imnul împreună cu câţiva olandezi care s-au oprit din drum şi m-au acompaniat”, scria Valentin Astănculesei (26 de ani), în urmă cu ceva timp pe contul său de socializare.

Valentin a fost elev al Şcolii Populare de Artă din Roman, unde a studiat atât pianul, cât şi trompeta 
Valentin a fost elev al Şcolii Populare de Artă din Roman, unde a studiat atât pianul, cât şi trompeta 

Mica reprezentaţie a fost aplaudată de toţi cei prezenţi în gară, iar prin intermediul Internetului a ajuns la câteva milioane de români, care l-au asaltat cu mii de comentarii apreciative. Mai mult, la preluarea mandatului, Klaus Iohannis l-a invitat pe Valentin, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta la pian “Deşteaptă-te române”.

Valentin lucrează ca programator

Tânărul iubeşte muzica şi pianul, însă de meserie este programator. Valentin este din Roman, dar acum locuieşte în Bucureşti. A urmat Şcoala „Vasile Alecsandru”, din Roman, unde s-a făcut remarcat în special la disciplina matematică. În anul 2002, pe când era în clasa a VII-a, a participat la olimpiada de profil şi a luat premiul III la nivel naţional, potrivit adevarul.ro.

În paralel cu matematica, Valentin a dezvoltat şi pasiunea pentru muzică, fiind elev al Şcolii Populare de Artă din Roman, unde a studiat atât pianul, cât şi trompeta. Acum, tânărul, care a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, este specialist în IT şi lucrează ca programator.


    Valentin a fost elev al Şcolii Populare de Artă din Roman, unde a studiat atât pianul, cât şi trompeta 
Valentin a fost elev al Şcolii Populare de Artă din Roman, unde a studiat atât pianul, cât şi trompeta 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net