Vrei un credit cu ipotecă? Plăteşti avans şi de până la 40%

Ultima actualizare:

Dacă vrei să contractezi un împrumut imobiliar cu ipotecă, altul decât cel prin programul „Prima Casă”, va trebui să achiţi un avans mult mai mare. Băncile au majorat aceste sume, odată cu intrarea în vigoare a legii dării în plată. Iată de câţi bani ar trebui să dispui ca să-ţi cumperi o locuinţă!

Condiţiile de acordare a creditelor cu ipotecă s-au înăsprit, băncile majorând avansul la împrumuturile în lei şi euro şi cu până la 40%. Unele au luat această hotărâre cu puţin timp înainte ca legea să fie promulgată, iar altele imediat după ce aceasta a apărut în Monitorul Oficial. Pe viitor, se estimează că şi alte instituţii bancare vor modifica valoarea avansului pentru creditele cu ipotecă. 

  • Raiffeisen Bank – A fost prima instituţie bancară care a decis să majoreze avansul la creditele ipotecare. Astfel, banca a crescut avansul necesar accesării unui împrumut ipotecar în lei de la 15% la 35%. 
  • Bancpost – A majorat avansul pentru împrumuturile în lei la 33%, iar pentru împrumuturile în euro la 43%. Potrivit revistei Capital, înainte instituţia de credit practica un avans de 15% la creditele ipotecare în lei şi de 25% la creditele ipotecare în euro. În ceea ce priveşte creditele de nevoi personale cu ipotecă, Bancpost a diminuat valoarea maximă finanţată la 57% din valoarea garanţiei, de la 75%. 
  • Intesa Sanpaolo Bank – La începutul lunii martie, Intesa Sanpaolo Bank a majorat cu cel puţin 5% avansul necesar pentru creditele de investiţii imobiliare pentru persoane fizice, atât în lei, cât şi în euro, altele decât cele garantate de stat. În prezent, banca solicită pentru un credit imobiliar cu ipotecă în lei un avans de minimum 20%, faţă de 15% cât cerea în luna februarie. Pentru un credit imobiliar cu ipotecă în euro, vei plăti avans tot de 20%. Avansul minim la creditul pentru investiţii imobiliare oferit românilor rezidenţi în Italia este de 25%, faţă de 20% cât era în luna februarie. 
  • BRD – De la 1 mai, banca a luat hotărârea să majoreze avansul la creditele ipotecare în lei de la 15% la 35%, dacă împrumutul este mai mic de 250.000 euro echivalent în lei. Aportul propriu va rămâne de 15% numai în cazul clienţilor care solicită un împrumut mai mare de 250.000 de euro, echivalent în lei. Potrivit bankingnews.ro, o altă decizie a băncii este aceea de a exclude din oferta sa creditele imobiliare ipotecare în euro.
  • Alpha Bank – Cea mai mare bancă grecească din România a înăsprit şi ea condiţiile de acordare a împrumuturilor ipotecare. Astfel, pentru creditele în lei avansul a fost majorat de la 15% la 30%, iar pentru creditele ipotecare în euro avansul a crescut de la 25% la 40%. 
  • Garanti Bank – Instituţia bancară a crescut avansul de la 25% la 40% în luna aprilie a acestui an, pentru creditele imobiliare şi cele de consum cu ipotecă în euro. Avansul pentru creditele în lei a rămas neschimbat, adică de minimum 15%. 

Legea dării în plată permite închiderea unui credit imobiliar ipotecar prin predarea imobilului ipotecat către creditor. Legea dării în plată a fost promulgată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând cu 13 mai.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net