A zburat cu mașina prin aer, apoi s-a rostogolit pe șosea
Accident spectaculos, miercuri dimineață, în centrul Brașovului. O Dacie Solenza a zburat, pur și simplu, prin aer și s-a izbit de o altă mașină parcată, după care s-a rostogolit pe carosabil. Din fericire nimeni nu a decedat.
Este vorba de un șofer grăbit, cu o mașină înmatriculată în județul Prahova. Bărbatul de 29 de ani a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul. Martorii accidentului povestesc că au văzut dintr-o dată o Dacie în aer, după care s-a auzit o bubuitură puternică.
Impactul a fost atât de puternic încât mașina parcată, de care s-a izbit Dacia, a fost mutată câțiva metri mai încolo și avariată în totalitate.
Când proprietara acestei mașini a ajuns la locul accidentului a început să plângă și să tremure. De obicei, la ora producerii accidentului, își ducea fetița la grădiniță cu mașina.
Mai multe persoane au sunat la 112, iar salvarea victimelor a venit din partea unui angajat SMURD care se afla în trecere.
Până la sosirea ambulanței, victimele, șoferul și soția acestuia, au fost scoase din mașină. Femeia a avut nevoie de îngrijirile medicilor, iar acum se află la Spitalul Județean din Brașov pentru investigații. La prima vedere, medicii spun că ea a suferit un atac de panică. Cert este că cei doi au scăpat de moarte ca prin urechile acului.
„Un tânăr de 29 de ani care conducea o Dacie a pierdut controlul volanului, a ajuns cu mașina într-o parcare, a lovit alte două mașini și s-a răsurnat pe carosabil. Soția șoferului, aflată în mașină, este rănită și a fost transportată la spitalul Județean .”, a declarat Liviu Naghi purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Șoferul care a produs accidentul va fi anchetat pentru că este suspect de vătămare din culpă și cel mai probabil va trebui să plătească și mașina avariată care are daună totală.