Ziua Drapelului Național e sărbătorită în 26 iunie. Cum s-a schimbat steagul României de-a lungul timpului
Ziua Drapelului Național al României este sărbătorită, prin Legea 96 din 1998, în fiecare 26 iunie. Element de identitate națională și statală pentru orice țară din lume, drapelul românesc și culorile ce-l compun au o istorie veche și zbuciumată. Deși sunt experți care consideră că cele trei culori au fost reunite încă din vremea lui Mihai Viteazul, apoi apare pe steagul Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, punctul de plecare a actualei forme a drapelului național e considerată Revoluția de la 1848, când, prin decret, guvernul revoluționar, vremelnic instalat la putere, adoptă steagul cu roșu, galben și albastru ca drapel național.
Ziua Drapelului Național, sărbătorită în 26 iunie, este un bun prilej de incursiune în istoria celui mai important însemn al identității naționale a unui neam, a unei țări, alături de imnul național. Data nu a fost stabilită întâmplător. În 14/26 iunie 1848, chiar Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect. A fost primul decret, dat în prima zi de după Victoria Revoluției de la 1848 în Țara Românească și alungarea domnitorului Gheorghe Bibescu.
În perioada medievală - lucru continuat, însă și în perioada modernă – existau numeroase variante de drapel: al principatului, cel de luptă, de navigație etc. Istoricii sunt de acord că, în general, pentru acea perioadă, culorile folosite pentru identificarea vizuală a steagurilor Munteniei și Moldovei au fost galben și albastru, pentru prima și roșu și albastru, pentru cea de-a doua. Există unele specialiști ce susțin că folosirea celor trei culori reunite a fost făcută, cu bună știință, ca simbol al unității și originii comune a celor trei Țări Române, de Mihai Viteazul, la finalul secolului al 16-lea. Ele au fost folosite de domnitorul „primei Uniri” pe diplomele de înnobilare, pe unele scuturi și steme. Gâlceava istoricilor apare în momentul în care se pune problema existenței „conștiinței de neam” în acea perioadă, inclusiv în mintea lui Mihai Viteazul. Cel puțin după 1990, foarte mulți specialiști sunt de părere că acesta a acționat doar în spiritul unui principe medieval, dornic de cuceriri, fără să aibă în gând conștiința originii comune și a națiunii române unite.
Ziua Drapelului Național amintește de 26 iunie 1848, când tricolorul devine steag național prin lege
Oricum ar fi, unirea celor trei culori într-un singur drapel e constatată cu certitudine, însă, pe steagul Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, steag confecționat la Mânâstirea Antim din București și instalat pe câmpia de la Padeș, locul „Proclamației către norod” a lui Vladimirescu. E drept, ele apăreau doar în coloristica unor franjuri sau ciucuri ce împodobeau partea superioară a steagului, dar și în cea a personajelor religioase reprezentate pe suprafața steagului. Cel care a gândit, însă, steagul sub care au luptat pandurii și oștile Domnului Tudor a fost secretarul lui personal, nimeni altul decât Petrache Poenaru, devenit ulterior un savant cu recunoaștere internațională și cunoscut mai degrabă ca inventator al stiloului de astăzi. 13 ani mai târziu, în 1834, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii. Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
A fost, însă, nevoie de Revoluția de la 1848, inclusiv de efemera ei reușită și preluare a puterii în Țara Românească, pentru ca guvernul instituit de revoluționari să consacre, printr-un decret oficial dat la 14/26 iunie 1848, faptul că tricolorul este steagul național al Principatului. De altfel, revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionată lozinca „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumirea de „stindard al libertăţii”. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie: roşul reprezenta frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. La acel moment, ele erau dispuse orizontal – una peste alta – respectându-se însă împărțirea în 3 zone egale, adică principiul egalității.
Din 1867, drapelul național are culorile dispuse vertical
15 ani mai târziu, în 1863, în ciuda recomandărilor marilor puteri europene, domnitorul Alexandru I. Cuza instituie un steag unic tricolor ca drapel național al Principatelor Unite, culorile fiind dispuse tot pe orizontală. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I, culorile fiind aranjate pe verticală. Poate că cea mai bună definire a simbolisticii celor trei culori o regăsim în poemul „Tricolorul” scris de Ciprian Porumbescu și care a devenit și textul cântecului „Trei culori”, compus de același Porumbescu: „Roșu-i focul vitejiei / Jertfele ce-n veci nu pier / Galben, aurul câmpiei / Și-albastru-al nostru cer”. Paradoxal, ”Trei culori”, a devenit imnul național al Republicii Socialiste România (RSR), aproape un secol mai târziu, între 1977 și 1989, dar cu un text schimbat față de varianta originală.
Toate regimurile ce s-au succedat de la Carol I încoace au păstrat dispunerea celor trei culori pe drapelul național, ceea ce a diferit fiind însemnele prezente pe steag, de la cele regale, la stema comuniștilor. După 1989, de pe drapel a dispărut stema RSR, iar, conform explicațiilor legale în legătură cu drapelul național, semnificația celor trei culori e, la ora actual, următoarea: albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei, galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea, iar roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.
