Ziua marşurilor, sâmbătă, în Capitală
Bulevardele Bucureştiului s-au umplut sâmbătă (26 martie) de manifestanţi. Primii care au ieşit în stradă au fost poliţiştii. Oamenii s-au adunat încă de dimineaţă la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cerând majorarea salariilor, eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei etc.
La prânz, numărul protestatarilor depăşea 3.000 de persoane şi toţi au plecat în marş spre sediul Guvernului, unde au continuat protestul până la ora 16.00. Manifestaţia a avut loc chiar de Ziua Poliţiei Române, sărbătorită în fiecare an la 25 martie. Tot ieri a avut loc, în Bucureşti şi în alte 139 de oraşe din ţară, „Marşul pentru viaţă”, cu tema „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”. În Capitală, manifestanţii însoţiţi de preoţi s-au adunat în Parcul Unirii, iar în jurul prânzului au plecat spre Parcul Tineretului. „Prin Marşul pentru viaţă nu promovăm interzicerea legală a avortului, ci conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea”, arată organizatorii, citaţi de News.ro.
Un al treilea marş a avut loc ieri de „Ziua Europei”. 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei pentru a participa la un marş cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la formarea Uniunii Europene. Acţiuni asemănătoare au avut loc şi în alte oraşe europene.