Poftiți în cea mai modernă gară din țară
Gara din Arad s-a schimbat total. În loc de pasajul subteran care arăta deplorabil, acum are o pasarelă supraterană pentru călători, care face legătura între peroane şi clădirea istorică a gării. Pasarela gării are lifturi, scări rulante, iar pe viitor va avea magazine ca în aeroporturi.
De asemenea, au fost refăcute peroanele şi modernizat un centru de management al traficului feroviar. Totuşi, clădirea gării nu şi-a schimbat aspectul exterior, faţadele au fost recondiţionate şi menite să menţină înfăţişarea iniţială a clădirii.
Toate aceste lucrări de modernizare au început în aprilie 2012, fiind parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată cuprinsă între frontiera cu Ungaria (Curtici) şi Simeria, tronson care face parte din coridorul feroviar pan-european. Gara Arad urma să fie inaugurată în iunie 2014, dar lucrările au întârziat aproape un an și jumătate.