Animalele de la circ se simt mult mai bine la Zoo!
După o perioadă de acomodare, cele şapte animale sălbatice aduse de la Circul Globus din Capitală la Zoo Bucov au făcut cunoştinţă cu vizitatorii. Aceştia s-au arătat foarte încântaţi de exemplarele albe, dar mai ales de faptul că patrupedele au mai multă libertate acum.
Cei care au trecut, sâmbătă, pragul Grădinii Zoologice din Bucov, Prahova, au avut surpriza să întâlnească şapte noi „locatari”. Este vorba de câteva dintre animalele care, odinioară, apăreau în spectacolele Circului Globus. Lama Zen, leii Leo, Elza şi Tami, tigrul Beligan şi cămilele Nadia şi Cleo. Toate, nişte exemplare superbe, cu blană albă, care lipseau din „panoplia” grădinii zoologice. Surpriza a fost cu atât mai plăcută, cu cât patrupedele nu mai erau ţinute în cuşti, aşa cum se întâmpla pe vremea când apăreau în arena circului. Acum, ele se bucură de mai mult spaţiu, lucru apreciat şi de vizitatori. „Îmi plac mai mult aici, decât la circ, pentru că nu mai sunt ţinute în cuşti şi chinuite. Acum, au şi ele unde să se plimbe”, ne-a spus Alexandra, o fetiţă de 8 ani, din Ploieşti.
A observat bine micuţa! De pildă, tigrul siberian are la dispoziţie un adăpost de 300 de metri pătraţi, iar leii, 5.000 de metri pătraţi, acesta fiind cel mai mare adăpost din ţară. Potrivit conducerii grădinii, cei trei lei s-au acomodat cel mai greu în noua „locuinţă”, la început refuzând chiar şi hrana.
„Acum, totul e bine, toate animalele s-au acomodat foarte bine. Sunt sănătoase, frumoase. O să vedeţi peste ceva timp ce blană frumoasă vor avea. Au blana tocită, pentru că nu au avut soare şi au fost ţinute în cuşti mici. Dar, acum, au spaţiu suficient”, ne-a spus şef Serviciu ZOO, Parascheva Înjunghiatu.
Grădina Zoologică de la Bucov a fost înfiinţată în 1964. Primele animale expuse au fost cele domestice, aduse din gospodăriile oamenilor. În prezent, la Zoo sunt peste 500 de vieţuitoare.
12 ianuarie 2017. Au murit arse de vii, în cuștile cuprinse de flăcări
La începutul acestui an, în luna ianuarie, 11 animale de la Circul Globus au murit într-un incendiu izbucnit într-o clădire a instituției de pe șoseaua Petricani din Capitală. Este vorba despre doi tigri siberieni, patru pisici, doi porcușori vietnamezi şi trei câini. După această tragedie, Consiliul General al Primăriei București a decis ca, în Capitală, să fie interzise dresurile de animale în spectacolele de circ. Apoi, în luna iunie, a intrat în vigoare legea care interzice folosirea acestor dresuri în toate circurile de pe teritoriul țării. Așa au ajuns la grădina zoologică animalele de la Circul Globus.