Au venit în concediu să repare inimile copiilor noştri

Ultima actualizare:

    Operaţiile realizate la clinica  din Bucureşti costă, în străinătate,  între 100.000 şi 150.000 €
Operaţiile realizate la clinica din Bucureşti costă, în străinătate, între 100.000 şi 150.000 €

Li s-a dăruit o nouă şansă la viaţă în momentul în care inimioarele lor au ajuns „pe mâinile” medicilor americani, veniţi să opereze în clinica inaugurată luna trecută la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. E vorba de opt copilaşi cu malformaţii ale cordului, operaţi în ultimele patru zile.

Trebuie să ai o inimă mare şi o pasiune deosebită pentru propria-ţi muncă încât să îţi iei zece zile de concediu „de odihnă” şi să vii într-o ţară ca România pentru a opera gratis. Este vorba de o echipă de specialişti americani care, de luni până ieri, au operat opt copilaşi cu malformaţii grave ale inimii.Odată cu aceste operaţii complicate şi foarte costisitoare (între 7.000 şi 10.000 de euro, dar gratuite pentru pacienţi) a fost inaugurată şi clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde, de anul viitor, după ce vor învăţa de la colegii lor americani şi israelieni, vor opera medicii români.

„Copiii au vârste între 11 luni şi 16 ani. Ultimii doi sunt operaţi chiar acum (n.r. ieri), iar primii operaţi probabil că vor fi externaţi la sfârşitul săptămânii. Evoluţia lor este favorabilă, sunt detubaţi, mănâncă şi beau singuri”, ne-a declarat medicul cardiolog Cristina Olteanu.„Fata mea a fost operată luni. A fost a doua pe listă. În august, la un control, medicul a descoperit că are defect septal atrial. Am găsit pe internet această clinică şi am venit la Bucureşti cu Miruna (13 ani).


    Fiica lui Carmen Buraga  a fost operată luni, iar acum aşteaptă să fie externatăFoto: Dorin Constanda
Fiica lui Carmen Buraga a fost operată luni, iar acum aşteaptă să fie externatăFoto: Dorin Constanda


    Fiica lui Carmen Buraga  a fost operată luni, iar acum  aşteaptă să fie externată
Fiica lui Carmen Buraga a fost operată luni, iar acum aşteaptă să fie externată

Operaţia a durat şase ore şi totul a decurs perfect. Dacă n-ar fi fost operată, inima ei s-ar fi mărit”, ne-a spus fericită mama copilei, Carmen Buraga, din Vaslui. Medicii salvatori vor reveni în România în 24 noiembrie, când vor opera din nou 10 copii, împreună cu specialişti din Israel.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
image
actualitate.net
image
actualitate.net