A călcat-o în picioare, apoi i-a spart capul amantei tatălui
Crima din comuna Scoarța a șocat localnicii, care nu și-ar fi imaginat vreodată că Miodrag Vodislav, elevul de 16 ani, o va ucide în bătaie pe noua iubită a tatălui său, divorțat de 10 ani de mamă, Elvira Teodorescu.
În timp ce băiatul a fost arestat pentru 30 de zile, mama sa va fi cercetată în libertate, deoarece, potrivit anchetatorilor, doar copilul a lovit-o pe amantă. Între Elvira Teodorescu şi amantă s-ar fi iscat un conflict verbal, care a degenerat într-o altercaţie fizică.
La strigătele Elvirei „hoţii, hoţii”, la faţa locului a venit fiul său “care i-a aplicat victimei trei lovituri cu pumnul drept în zona capului, în urma cărora femeia a căzut pe podeaua placată cu marmură. Victima a fost lovită în continuare de inculpatul minor cu picioarele în zona toracică, fiind totodată călcată de acesta cu picioarele, cauzându-i ruptură de splină şi fractura a patru coaste. După agresiune, în jurul orelor 11.30, victima a fost găsită căzută în şanţul de pe marginea părţii carosabile, la circa 50 de metri de imobilul proprietatea inculpaţilor“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Miodrag era elev în clasa a IX-a la Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ din Petroşani şi avea note bune. „Este un copil cuminte. Are cinci absenţe şi media generală 7,70. Nu ştim exact ce se întâmplă în familia sa. Mama era foare interesată de activitatea lui şcolară şi a participat la toate şedinţele“, a spus Lucian Răzmeriţă, directorul unităţii de învăţământ.