La 29 august, Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Istoricul sărbătorii

Ultima actualizare:

An de an, la sfârşitul Anului Bisericesc, pe 29 august, creştinătatea prăznuieşte cu evlavie şi tristeţe moartea martirică a Prorocului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, ultimul mare profet al Vechiului Testament şi Sfântul care a făcut trecerea spre Noul Testament. Prorocul Ioan Botezătorul, numit de Sfinţii Părinţi „Îngerul pustiei,”a dezvăluit lumii, pentru prima dată, că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Zi de doliu şi de post aspru

Sărbătoarea orânduită în Calendarul ortodox în ziua de 29 august,  închinată Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este o zi de doliu şi de post aspru, fiind ultimul praznic important din Anul Bisericesc care se încheie pe 31 august. Totodată, creştinii postesc în această zi urmând exemplul Profetului Ioan Botezătorul, cel mai mare postitor dintre oameni.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Cultul pentru Sfântul Ioan

Cultul pentru Sfântul Ioan s-a dezvoltat în timp, iar Biserica, şi în Răsărit, şi în Apus, i-a consacrat prorocului Ioan, ca şi Maicii Domnului, mai multe sărbători importante în timpul Anului Bisericesc : Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Sfântul Ioan, un  model de viaţă spirituală ireproşabilă

Sfântul Ioan Botezătorul rămâne pentru creştinătate un profet şi un model de viaţă spirituală ireproşabilă, datorită concepţiei sale referitoare la viaţa morală, impusă contemporanilor.  În predicile lui, Sfântul Ioan îi îndemna pe contemporani să lupte până la moarte împotriva păcatului, să respecte dreptatea şi să asculte Legea lui Dumnezeu, pentru că doar aşa poţi înainta în virtute.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015:  Sfântul Ioan l-a criticat pe regele Irod Antipa pentru adulter

Sfinţii părinţi mărturisesc în scrierile lor religioase că Ioan Botezătorul, propovăduitor al pocăinţei şi botezător al Lui Iisus, este cel dintâi model de viaţă călugărească. De asemenea, în opinia lor, Ioan a urmat cea mai importantă şcoală de formare duhovnicească în  Pustiul Iodanului. Totdeauna cuvântul Prorocului Ioan era îndrăzneţ şi acesta nu l-a cruţat nici pe regele Irod Antipa, Tetrahul Galileei, pentru păcatul său de a se căsători cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip, când acesta era în viaţă. Ioan a mers la rege şi l-a criticat aspru pentru adulterul cu Irodiada. Au rămas în istoria creştinismului vorbele  moralizatoare ale Proorocului: ” Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău !”

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Pentru criticile moralizatoare, Irodiada pregătea o răzbunare

Din Evanghelia după Matei aflăm că, pentru curajul cu care l-a criticat pe regele Irod Tetrarhul pentru adulterul cu Irodiada, soţia fratelui său, Sfântul Ioan a fost închis de acesta în pivniţele Palatului Maherus. Din acel moment, pentru Sfântul Ioan au început zilele încărcate de suferinţă: Ioan Botezătorului pornise pe drumul jerfei. Totodată, pentru criticile moralizatoare primite din partea Prorocului, Irodiada îl ura de moarte pe ascetul Ioan şi aştepta un prilej de răzbunare.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Irodiada a găsit prilejul să se răzbune

Regele Irod şi-a sărbătorit ziua de naştere cu mare fast, în apropierea sărbătorii de Paşte. La această aniversare, regele i-a invitat pe toţi nobilii din regat. Pentru Irodiada era momentul potrivit să se răzbune.

Cu acest prilej, Salomeea, fiica Irodiadei din căsătoria cu Filip, fratele regelui, a dansat cu voluptate în faţa oaspeţilor. Ea a fost admirată de toţi nobilii invitaţi la aniversare şi, mai ales, de Irod. Acesta  i-a promis, drept recompensă, că-i îndeplineşte orice dorinţă, chiar şi o jumătate din regat.

Sfătuită de mama sa, Salomeea i-a cerut regelui să-i împlinească o dorinţă surprizătoare: să i se aducă, pe un taler de aur, capul Sfântului Ioan Botezătorul. Documentele vremii susţin că Irod a fost uimit şi derutat când a auzit ce dorinţă trebuia să-i împlinească Salomeei. Din păcate, datorită asistenţei numeroase, martoră la eveniment, Irod a crezut de cuvinţă că trebuie să-şi respecte jurământul. În acelaşi timp, oaspeţii regelui, nobilii din regat,  martorii nefericitei întâmplări, aşteptau cu multă curiozitate să vadă în ce măsură Irod îşi va respecta promisiunea. De aceea, sentinţa a fost executată imediat. Un soldat l-a decapitat pe Sfântul Ioan chiar în faţa temniţei din palatului Maherus.

Capul însângerat al Prorocului a fost adus pe un taler de aur, iar Salomeea i-a prezentat Irodiadei mult aşteptatul trofeu.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Irod a fost prevăzător …

Irod se temea, totuşi, că Ioan ar putea învia, dacă trupul ar fi îngropat alături de cap. De aceea, fiind prevăzător, regele le-a dat ucenicilor Sfântului Ioan, doar trupul acestuia. Cu toţii, ei au mers în cetatea Sevastia unde l-au îngropat; după aceea, ucenicii au mers la Iisus şi i-au povestit sfârşitul dramatic al Sfântului Ioan.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Irodiada a îngropat în secret capul prorocului martir

Capul Sfântului Ioan a avut o istorie tulburătoare: în ziua dramei, capul a fost îngropat de Irodiada în secret în curtea locuinţei sale, la mare adâncime.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Istoria zbuciumată a moaştelor Sfântului Ioan

Capul Sfântului Ioan Botezătorul se numără printre cele mai venerate moaşte. După tradiţia Bisericii, Capul Sfântului Ioan a fost „pierdut” de trei ori şi tot de atâtea ori a fost găsit „ aflat”. În Calendarul Ortodox sunt rânduite datele de prăznuire ale celor trei „Aflări”(descoperiri) ale Capului Sfântului Ioan: pe 24 februarie-„Întâia şi a Doua Aflare”a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 mai se omagiază a treia „Aflare”a Capului Prorocului Ioan.

Tradiţia creştină spune că, totuşi, Ioana, soţia lui Huza, economul lui Irod, ştia locul unde Irodiada a îngropat capul Sfântului Ioan. În mare taină, ea l-a dezgropat şi l-a pus într-un vas de lut pe care l-a înhumat, în secret în Muntele Eleonului ( Muntele Înălţării).

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Aşa s-a  petrecut Prima „Aflare”a Capului Prorocului

După mulţi ani, un proprietar bogat şi credincios s-a călugărit sub numele de Inochentie. El a ajuns pe Muntele Eleonului, zidindu-şi acolo o chilie. Apoi, el a dorit să zidească în apropierea chiliei şi o bisericuţă. În timp ce săpa pentru temelia sfâtului lăcaş, Inochentie  a găsit vasul de lut care ocrotea Capul Sfântului Ioan. Călugărul l-a păstrat în bisericuţa sa, până când a intuit că va trece la cele veşnice. De teamă că va fi pângărit de păgâni, călugărul l-a îngropat din nou acolo unde l-a găsit. În timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Prorocul Ioan s-a arătat în visul a doi călugări şi le-a cerut să-i dezgroape capul. Acest moment este socotit „Prima Aflare” a veneratului cap.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Peripeţii referitoare la A doua „Aflare” a Capului Prorocului

După ce Sfântul Ioan le-a dezvăluit călugărilor locul unde este îngropat capul său, cei doi monahi i-au îndeplinit dorinţa Prorocului. Au dezgropat moaştele şi le-au purtat într-un sac, oriunde mergeau.

După un timp, cei doi s-au împrietenit cu un olar şi i-au dat acestuia sacul, să-l mai ducă şi el. Sfântul Ioan s-a arătat şi în visul olarului, cerându-i acestuia să fugă de călugări.

Olarul a ocrotit moaştele Sfântului, care i-au adus acestuia multe bucurii. Când şi olarul a intuit că nu mai are mult de trăit, el a pus capul Sfântului Ioan într-o raclă pe care i-a încredinţat-o surorii sale.

La rândul ei, sora olarului a dăruit vasul cu preţioasele moaşte călugărului Eustatie, care locuia într-o peşteră. Aici, moaştele au făcut numeroase minuni, iar călugărul le spunea credincioşilor, care veneau să se roage la el, că toate minunile sunt rodul puterilor sale. Aflând că va fi trimis în exil, călugărul Eustatie a îngropat moaştele.

 Tăierea Capului Sfântului Ioan Botzătorul 2015: O  stea călăuzitoare a indicat a treia „Aflare”a Capului Profetului

După un timp, peştera unde a locuit Eustatie a fost ocupată de mai mulţi călugări credincioşi, care au înălţat în apropiere o mânăstire. Prin anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul mănăstirii, a văzut în apropierea oraşului Emesa un foc foarte mare, în timpul unei slujbe. După multe căutări, urmând traseul unei stele călăuzitoare, s-a descoperit cinstitul odor, care a fost aşezat în biserica cetăţii Emesa din Siria .

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2015: Cruciaţii au dus părticele de moaşte în Franţa

În vremea luptei împotriva icoanelor, Capul Sfâtului a fost îngropat alături de trupul Sfântului Ioan Gură de Aur în Cetatea Comani. În timpul împăratului Mihail, odorul a fost dezgropat şi dus la Constantinopol, în Biserica Sfântului Ioan, în anul 860. După mai bine de trei secole, în anul 1204, cruciaţii au pătruns în sfântul lăcaş şi au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul. Moaştele luate de aceştia au fost duse în Catedrala oraşului Amiens, în Franţa, unde sunt venerate şi astăzi de credincioşi.

„Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este pentru creştinătate un eveniment dureros, este apogeul păcatului şi desfrâului de atunci al regelui Irod Antipa. Acel moment a culminat cu o crimă oribilă pe care, an de an, biserica o reiterează. Praznicul acesta reprezintă un moment de gândire în profunzime morală, pentru a ne feri cât putem de păcatul desfrâului şi al uciderii”. Tocmai pentru aceasta, Biserica socoteşte ca ziua de 29 august s-o sărbătorim prin post şi rugăciune, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti  (B-dul Nicolae Titulescu).

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net